Un amplu exerciţiu de apărare în cazul unui accident chimic a fost desfăşurat miercuri de autorităţi la Şcoala gimnazială nr. 16 din municipiul Constanţa, elevii fiind evacuaţi din clase, după ce li s-au pus măşti de protecţie, ulterior fiind preluaţi de autobuze şi duşi în afara zonei de pericol potrivit Agerpres
Potrivit Primăriei Constanţa, "Alarma la dezastre", constând în 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, s-a dat în timp ce copiii erau la orele de curs.
"Îndrumaţi de profesori şi după ce li s-au pus măşti de protecţie, elevii au fost evacuaţi din clase către curtea şcolii de unde au fost preluaţi de autobuze şi duşi în afara zonei de pericol. Conform scenariului, în urma unui incendiu la un depozit din cadrul 'Oil Terminal', s-a format un nor toxic ce impunea evacuarea imediată a populaţiei din zona de risc. Elevii s-au comportat foarte bine şi au ascultat instrucţiunile profesorilor (...), iar finalul a fost transmis prin semnalul 'Încetarea alarmei' care constă într-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de administraţia locală.
Exerciţiul s-a desfăşurat timp de o oră.
Conform sursei citate, exerciţiul cu tema "Activitatea personalului didactic, personalului administrativ şi elevilor Şcolii gimnaziale numărul 16 în cazul producerii unui accident major în care sunt implicate substanţe periculoase" a fost organizat de municipalitate, în colaborare cu Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă "Dobrogea" şi reprezentanţii societăţii Oil Terminal SA.
Elevii unei şcoli gimnaziale din Constanța, protagoniştii unui exerciţiu de apărare în cazul unui accident chimic
București
9°C
Articole Similare

1
Musulmanii sărbătoresc Ramazan Bayram - Ceremonial religios în geamia Azzizie
1

2
Amendă de 10.000 de lei pentru depozitarea deşeurilor pe spaţiul verde, aplicată de Garda de Mediu
2

66
Ai primit un e-mail de la 'poliție'? MAI avertizează asupra unor noi tentative de fraudă cu 'convocări' false - ce NU trebuie să faci
66

3
Maşină pentru reparat gropile din asfalt pe drumurile naţionale şi A7, achiziţionată de DRDP
3

3
124 de eleve din Sălaj şi Cluj - pionierat în tehnologie prin programul 'Robotech Girls in Transylvania'
3

18
O femeie a murit într-un incendiu care i-a cuprins apartamentul - Peste 100 de oameni, evacuaţi
18

13
Patru persoane rănite într-un accident produs pe şoseaua de centură a municipiului Suceava; o victimă a rămas încarcerată
13

11
800 de metri de conductori electrici sustraşi dintr-o societate; prejudiciul a fost estimat la 86.000 de lei
11

23
Un bătrân de 89 de ani a fost îmbrăţişat pe stradă de un necunoscut, care i-a furat 4.500 de lei
23

11
Trei bărbaţi suspectaţi că au furat butelii cu gaz, reţinuţi de poliţişti în urma unor percheziţii
11

33
Un nou drum expres în România. Autoritățile au lansat licitația pentru proiectare și execuție
33

1.725
Mesaj emoționant după moartea tragică a lui Sorin Tufan. Când va fi condus pe ultimul drum fostul fotbalist decedat în accidentul naval din Portul Midia
1.725

1.258
FOTO Accidente multiple grave în două județe: mai multe persoane rănite, intervenții de urgență ale pompierilor
1.258
















Comentează