Preşedintele PMP, Elena Udrea, candidat la prezidenţiale, a declarat că intenţionează să sesizeze, în scris, forurile de la Bruxelles şi Parchetul cu privire la 'modul cum sunt deturnate şi folosite electoral fondurile trimise de la UE de către Guvernul Ponta'.
Elena Udrea a afirmat că este vorba despre 'o deturnare de fonduri europene de aproximativ 100 de milioane de euro'.
'Pe 20 septembrie, în sistemul electronic de achiziţii publice a apărut un anunţ de licitaţie privind achiziţionarea a 7,6 milioane de pachete de alimente pentru persoane defavorizate. Aceste pachete, de regulă, care se cumpără cu fonduri europene, se distribuie trimestrial, de la începutul anului şi până acum. În situaţia anului 2014, Victor Ponta a aşteptat campania electorală pentru a achiziţiona aceste alimente şi a le distribui exact în timpul campaniei electorale. Banii pentru aceste pachete sunt plătiţi din fonduri de ajutor european', a precizat Udrea.
Potrivit liderului PMP, sunt două probleme 'majore' legate de această licitaţie: 'Felul în care a fost gândită, şi anume să se întâmple fix în perioada de campanie electorală şi felul în care este alcătuit acest pachet de alimente şi încălcările legislaţiei achiziţiilor, încălcări în vigoare în acest moment, doar pentru ca anumite persoane să poată să beneficieze de aceste contracte'.
'În calitate de preşedinte al PMP, dar şi de candidat la Preşedinţia României, voi iniţia următoarele două acţiuni: Voi face o informare instituţiilor de la Bruxelles, cu privire la modul cum sunt deturnate şi folosite electoral fondurile trimise de la UE de către Guvernul Ponta. Voi face o sesizare la Parchet pentru a se verifica modalitatea în care decurge această licitaţie. Este evident că această licitaţie nu respectă şi nu corespunde prevederilor legale', a mai precizat preşedintele PMP, citat de agerpres.
Elena Udrea se bate cu Victor Ponta: Sesizez Parchetul și Bruxelles-ul pentru ce a făcut
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

139
Secretul satelitului chinez - Cum au lovit iranienii bazele americane din Orientul Mijlociu
139

38
Affidea Hospitals ”Sfântul sava cel Sfințit” – unul dintre puținele centre de îngrijiri paliative din România, la standarde internaționale
38

895
Fost viceprimar al Aradului, condamnat pentru fraudarea fondurilor europene, a scăpat de pușcărie: Decizia instanței
895

1.509
Adevărata problemă pentru Donald Trump: Blocada maritimă din Iran lovește puternic în China și în India
1.509

3.430
La Washington, România dă o lovitură de proporții: Finanțare pentru mega proiectele care transformă țara noastră în lider regional al energiei
3.430

1.256
Salvarea nu vine dacă circuli în spatele ambulanțelor ca să scapi de trafic: Legea sancționează încălcarea regulilor de circulație
1.256

2.977
Donald Trump continuă disputa cu Papa Leon: Poate îi spune cineva Papei
2.977

4.167
Liderul Chinei vorbește despre o resetare a ordinii mondiale ”cum se întâmplă o dată la un secol”
4.167

1.889
Regele Charles pregătește o vizită istorică în SUA, dar momentul naște controverse uriașe: Se va întâlni cu Donald Trump, cel care este fascinat de familia regală britanică
1.889

10.492
Amenzi de mii de lei pentru românii care stau la curte. Primăriile fac controale
10.492

1.192
Kremlinul nu-și uită aliatul - Serghei Lavrov apără cauza Iranului la Beijing
1.192

2.341
Procurorii olandezi cer pedepse uriașe pentru hoții care au furat Coiful de la Coțofenești: Este un caz de natură excepțională!
2.341

3.975
Bubuie o criză de proporții în Europa: Deja se simt primele efecte ale unei penurii sistemice de combustibil pentru avioane
3.975
















Comentează