Egiptul a dezminţit duminică informaţii apărute în presă referitoare la o "prezenţă militară" în Siria, la câteva zile după sprijinul exprimat de preşedintele Abdel Fattah al-Sisi pentru armata regimului de la Damasc, transmite AFP preluat de agerpres
Cotidianul libanez As-Safir a afirmat în ediţia sa de joi că o unitate formată din 18 piloţi ai armatei egiptene se află la baza militară Hama din centrul Siriei, fără să fie în măsură să precizeze dacă aceştia participă la lupte.
Purtătorul de cuvânt al Ministerul de Externe a dezminţit duminică informaţiile "anumitor jurnale arabe cu privire la o prezenţă militară egipteană pe teritoriul sirian", potrivit unui comunicat.
"Aceste afirmaţii există numai în imaginaţia celor care le vehiculează", a precizat documentul.
Săptămâna trecută, într-un interviu acordat postului naţional de televiziune din Portugalia, RTP, Abdel Fattah al-Sisi şi-a exprimat sprijinul pentru armata siriană, o poziţie în contradicţie cu aliaţii săi de la Golful Persic, printre care Arabia Saudită.
Întrebat în legătură cu posibilitatea de a vedea Egiptul jucând un rol de menţinere a păcii în Siria sub mandat ONU, şeful statului a răspuns: "Prioritatea noastră este de a sprijini armatele naţionale, de exemplu în Libia pentru a întări controlul armatei asupra teritoriului şi a trata elementele extremiste. La fel, în Siria şi Irak".
Mai multe puteri de la Golful Persic, în special Arabia Saudită, sprijină grupările rebele care luptă în Siria împotriva preşedintelui Bashar Al-Assad.
Relaţiile dintre Arabia Saudită şi Egipt s-au răcit în ultimele luni, printre altele autorităţile de la Cairo susţinând în octombrie la ONU o rezoluţie iniţiată de Rusia cu privire la Siria aspru criticată de Riad.
Două săptămâni mai târziu, cel mai înalt responsabil al serviciilor siriene de securitate, generalul Ali Mamlouk, a efectuat o vizită neaşteptată la Cairo, prima sa călătorie în străinătate de la declanşarea războiului din Siria în 2011.
Egiptul dezminte orice `prezenţă militară` în Siria
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

27
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
27

19
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
19

177
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
177

742
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
742

47
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
47

1.612
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.612

3.407
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
3.407

1.786
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.786

2.168
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.168

1.396
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.396

2.143
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.143

657
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
657

3.526
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
3.526
















Comentează