Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat miercuri planul Japoniei de a-şi dubla cheltuielile militare în următorii cinci ani, estimând că acest lucru reflectă angajamentul arhipelagului pentru securitate într-o lume "volatilă", relatează AFP, conform AGERPRES.
Revizuirea doctrinei de securitatea naţională a Japoniei, anunţată la sfârşitul lui 2022, face să existe "încă" un partener "pentru pace", a declarat Stoltenberg.
"Sunt fericit că Japonia prevede (creşterea bugetului său militar, n.r.) pentru a atinge pragul de referinţă al NATO de 2% din PIB consacrat apărării", a declarat el în cadrul unui discurs susţinut la universitatea Keio din Tokyo.
Timp de decenii, Japonia şi-a plafonat cheltuielile militare la circa 1% din PIB, însă guvernul prim-ministrului Fumio Kishida a aprobat în decembrie o nouă doctrină de securitate, care prevede în special creşterea bugetului său al apărării la 2% din PIB până în 2027.
"Asta demonstrează că Japonia ia securitatea internaţională în serios", a afirmat Stoltenberg.
Ameninţările crescânde reprezentate de China şi Coreea de Nord, precum şi invazia rusă în Ucraina, au făcut mai populară în rândul populaţiei japoneze creşterea cheltuielilor militare ale ţării, în pofida constituţiei sale pacifiste.
Jens Stoltenberg a subliniat că războiul declanşat de Rusia este o problemă mondială care afectează de asemenea mediul de securitate în Asia.
El a apreciat că preşedintele rus Vladimir Putin a evaluat prost rezilienţa ucrainenilor şi unitatea afişată de membrii NATO pentru a susţine Ucraina.
Deşi a repetat că NATO nu consideră China un adversar, el a declarat că presiunea în creştere şi ambiţiile militare ale Beijingului reprezintă o problemă care trebuie abordată.
"Astăzi, ordinea mondială de care am beneficiat atât de bine timp de atâtea decenii este ameninţată. Moscova şi Beijingul sunt în avangarda acestui avânt autoritar", a declarat Stoltenberg.
"Într-o lume mai periculoasă, Japonia poate conta pe NATO pentru a fi alături de ea", a adăugat el.
Șeful NATO salută revizuirea doctrinei de securitatea naţională a Japoniei: 'Sunt fericit'
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

32
Matcha poate avea un efect surprinzător asupra alergiilor. Ce spun cercetătorii
32

146
Georgescu, avertisment în contextul războaielor actuale: „Va fi foamete și lipsă acută de apă în lume”
146

390
Scenariu sumbru pentru NATO: Trump avertizează că alianța ar putea avea un viitor dificil dacă partenerii nu ajută SUA să securizeze Strâmtoarea Ormuz
390

244
Alertă pe scena politică franceză: extrema dreaptă avansează puternic în alegerile municipale
244

1.140
Donald Trump nu și-a ascultat serviciile secrete: Ce a aflat liderul SUA chiar înainte de atacul asupra Iranului
1.140

347
Iranul aplică 'metoda Ceaușescu': ce promisiuni au fost făcute populației, după protestele antiguvernamentale
347

966
Scandal politic după acordul Nicușor Dan – Volodimir Zelenski: 'Afectează grav interesele României și Republicii Moldova'
966

310
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat peste 700 de lovituri asupra a 43 de localități din regiunea Zaporojie
310

314
Piața bijuteriilor din România, sub presiunea cotațiilor internaţionale: Aurul și argintul ajung la prețuri record
314

284
Horoscopul zilei de 17 martie 2026. Gemenii au o zi plină de conversații și întâlniri interesante. Află ce se întâmplă cu zodia ta
284

749
Germania frânează extinderea misiunii navale a UE în Strâmtoarea Ormuz
749

367
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
367

1.303
VIDEO Ilie Bolojan critică organizarea de la Metrorex: 'Nu cred că trebuie să avem o armată de paznici' / Cât de mulțumit este de activitatea Oanei Gheorghiu
1.303
















Comentează