Turcii care încercau miercuri să cumpere online telefoane iPhone şi alte produse electronice au primit mesaje de eroare, inclusiv de pe site-ul local al Apple, la o zi după ce o depreciere istorică cu 15% a lirei a provocat un haos al preţurilor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Lira turcească şi-a continuat miercuri deprecierea spre un nou minim istoric iar de la începutul anului şi până în prezent a pierdut 43% din valoare, din care peste 22% numai de la începutul săptămânii trecute. Prăbuşirea monedei turceşti creează discounturi semnificative pentru produsele în lire, comparativ cu preţurile din alte ţări, iar comercianţii au probleme în a ţine pasul cu ajustările de preţuri pe fondul haosului de pe piaţă.
În aceste condiţii, site-ul web din Turcia al Apple a oprit vânzările pentru majoritatea produselor, afişând mesajul "Temporar indisponibil".
Potrivit Reuters, preţurile locale la telefoane şi computere sunt cu aproximativ 10% mai mici decât preţurile din SUA, ca urmare a deprecierii bruşte a lirei.
Un reprezentant de vânzări de la un magazin Apple din Istanbul a declarat că oamenii se gândesc la electronice atât ca la o investiţie cât şi ca obiecte de folosit. "Situaţia este destul de suprarealistă cu economia şi toate celelalte, dar oamenii văd în produse ceva ce îşi păstrează valoarea şi se înghesuie în magazine. Ei ştiu că vor putea să le revândă peste un an, pentru mai mult decât au plătit", a declarat persoana respectivă, sub protecţia anonimatului.
Clienţii sunt interesaţi în special la achiziţionarea de mărci de import de calitate superioară, în principal electronice şi cosmetice, a declarat un oficial al unei companii turce de comerţ electronic.
În plus, prăbuşirea lirei coincide cu vânzările de Black Friday şi cu începutul reducerilor de sfârşit de an, alimentând temerile că unele bunuri de consum nu vor fi disponibile sau că vor suferi creşteri mari de preţuri. De exemplu, Caner, un grafician din Istanbul care vrea să-şi cumpere un scuter electric, a declarat: "Este cel mai prost moment pentru a cheltui bani, dar nu va exista un moment mai bun. Preţurile pot părea mari acum, dar sunt mai mici decât cum vor fi săptămâna viitoare".
Efectele prăbușirii lirei turcești - Apple și alți producători de electronice au oprit vânzările în Turcia
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.071
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.071

815
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
815

3.033
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.033

2.123
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.123

40
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
40

24
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
24

1.044
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
1.044

1.196
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
1.196

34
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
34

2.258
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
2.258

77
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
77

2.739
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
2.739

81
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
81

















Comentează