Pandemia de coronavirus a cauzat schimbări majore în toate domeniile, în special în sfera educaţională, având un impact semnificativ asupra modului de predare şi învăţare, potrivit unui comunicat al Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin, remis, luni, AGERPRES.
Practic, am trecut într-o nouă etapă de dezvoltare educaţională, unde primează învăţarea dominată de tehnologii digitale. Miniştrii responsabili cu educaţia şi formarea profesională din statele membre ale Uniunii Europene, ţările candidate la UE, ţările SEE şi AELS, precum şi reprezentanţii partenerilor sociali europeni ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului European s-au întâlnit, informal, în cadrul evenimentului "Un nou impuls pentru educaţie şi formare profesională", organizat în aceste zile la Osnabruck, sub egida Preşedinţiei germane.
România a fost reprezentată de Ambasadorul Săptămânii Europene a Competenţelor Profesionale - VET, Cristina Chiriac.
În cadrul dezbaterilor s-a convenit asupra unor paşi concreţi pentru o cooperare mai strânsă în acest domeniu. De asemenea, a fost adusă în discuţie nevoia unei comunicări comune, unitare în ceea ce priveşte componenta educaţională în rândul statelor membre.
"Este nevoie să depăşim stereotipurile şi să trecem într-o nouă etapă de dezvoltare. Pandemia ne-a obligat să testăm modele noi de învăţare prin dezvoltarea tehnologiilor digitale. Ceea ce se doreşte ca măsură de comunicare unitară în rândul statelor membre se referă la testarea unor noi modele de cooperare între guverne, companii, patronate şi societatea academică. Astfel, se naşte o nouă direcţie de acţiune: utilizarea inteligenţei artificiale în procesele de învăţare şi predare. Trebuie să fim pregătiţi să facem faţă provocărilor, punând în permanenţă accent pe siguranţa procesului de învăţare, adaptarea prin training specializat a cadrelor didactice pentru a putea ţine pasul cu schimbarea şi, nu în ultimul rând, adaptarea materiilor de studiu la realităţile prezentului", a declarat Cristina Chiriac, ambasador VET.
"Agenda europeană a competenţelor" este un plan pe cinci ani pentru a ajuta indivizii şi întreprinderile să îşi dezvolte competenţe multiple: consolidarea competitivităţii durabile, asigurarea echităţii sociale, respectiv accesul la educaţie, formare şi învăţare continuă pentru toţi cetăţenii UE şi nu în ultimul rând, construirea rezistenţei de a reacţiona în criză, pe baza lecţiilor învăţate în pandemie. De asemenea, "Noua Agendă pentru competenţe" stabileşte calea de urmat până în 2025 în aria competenţelor profesionale şi tehnice, urmărindu-se direcţii de acţiune privind patru teme: competenţe adecvate, instrumente pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, investiţii şi parteneriate.
La finalul evenimentului a fost semnată "Declaraţia de la Osnabruck" care urmează să fie adoptată de către statele membre pe 30 noiembrie 2020 la Bruxelles.
Educaţia a devenit dominată de tehnologiile digitale (CONAF)
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

9
One World Romania: Ediţia a 19-a - "La limită", 24 - 29 aprilie; filme documentare şi despre drepturile omului
9

41
Iulian "Mugurel" Vrabete, membru Holograf, a murit/ Holograf: Vine o zi… Şi astăzi a venit o zi dureroasă - Alifantis: Ce primăvară tristă /Tudor Chirilă: Tinereţea noastră a însemnat şi Holograf, deci şi Mugurel
41

6
Rectorul USV Iaşi: Agricultura inteligentă devine un model de urmat şi pentru noi şi fermierii din ţară
6

13
Numărul locurilor disponibile în clasele pregătitoare, mai mare cu 180 decât anul trecut
13

19
Elevii de clasa a VIII-a din Miercurea-Ciuc care studiază în maghiară primesc teste la limba română
19

8
Muzeele din Lyon, vizate de un atac cibernetic. Sistemul de bilete online este blocat de o săptămână
8

17
Premiile Oscar 2026 - FBI-ul este în alertă maximă şi consolidează securitatea pentru ceremonie, din cauza unei ameninţări iraniene
17

16
Muzeele din Lyon au fost vizate de un atac cibernetic - Accesul la biletele online este blocat o săptămână
16

9
Festivalul One World Romania revine cu ediția a 19-a, „La limită”, între 24 şi 29 aprilie
9

53
Gheorghe Gheorghiu: Iulian 'Mugurel' Vrabete a fost un 'om minunat'
53

60
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
60

57
Cântăreţul Ştefan Bănică: Mugurel Vrabete, 'un om şi un muzician valoros'
57

69
Ce înseamnă la Paștele Cailor: Originea expresiei, semnificație și tradiții
69

















Comentează