Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak, a declarat, marți, într-o conferinţă de presă, că speră ca ediţia de anul viitor a Turului României să fie transmisă în direct pe canalul Eurosport, potrivit Agerpres.
"Anul viitor ne propunem să creştem din toate punctele de vedere pentru că sperăm la transmiterea Turului României pe televiziunea Eurosport. Ar fi extraordinar să vadă lumea ce înseamnă ciclismul românesc, să vadă cât de frumoasă este România. Acesta este scopul nostru şi sper ca anul viitor să ni se alăture pe lângă MTS şi Ministerul Turismului în acest proiect pentru a promova România la nivel internaţional, să fie transmisă această competiţie în peste 50 de ţări şi comentată în 20 de limbi. Iar eu cred că avem ce arăta", a afirmat preşedintele în conferinţa de lansare a ediţiei 2019 a Turului României.
"Dorinţă a existat şi anul trecut pentru ca Turul României să fie transmis pe Eurosport. Dar s-a constatat că MTS nu poate finanţa pe bază legală această transmisie şi că poate sprijini numai evenimente sportive. Mai avem de învăţat pentru a organiza o competiţie bună şi a ajunge pe Eurosport. Dar eu deja simt că acest lucru este foarte aproape să se întâmple şi sper ca anul viitor să ajungem pe Eurosport. De asemenea, anul viitor sper că Turul României se va întinde pe 7 zile şi nu pe 5, ca să putem acoperi o mai mare zonă a ţării", a explicat Eduard Novak.
Ediţia 2019, a 52-a a Turului României se desfăşoară în perioada 11-15 septembrie 2019 şi acoperă 688 de kilometri între Cluj-Napoca şi Bucureşti. Programul cuprinde cinci etape, după cum urmează: etapa 1 (11 septembrie) Cluj-Napoca - Sighişoara (168 kilometri); etapa 2 (12 septembrie) Braşov - Focşani (176,3 kilometri); etapa 3 (13 septembrie) Buzău - Târgovişte (121,6 kilometri), etapa 4 (14 septembrie) Ploieşti - Piatra Arsă (126 kilometri); etapa 5 (14 septembrie) Bucureşti (100,3 kilometri, circuit urban).
În acest an la Turul României s-au înscris 19 de echipe, dintre care 7 naţionale şi 12 continentale, organizatorii anunţând participarea a aproximativ 140 de ciclişti, printre aceştia şi Serghei Ţvetcov, câştigătorul ediţiei din 2018.
Eduard Novak speră ca ediţia de anul viitor a Turului României să fie transmisă în direct pe canalul Eurosport
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

12
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
12

11
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
11

69
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
69

49
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
49

34
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
34

2.495
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
2.495

36
AS Roma nu vrea să mai împartă stadionul. Își face o nouă arenă. Cost estimat, un miliard de euro
36

46
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
46

103
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
103

111
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
111

109
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
109

79
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
79

36
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
36
















Comentează