Ediţia a zecea a Turului Ciclist al Sibiului se va desfăşura în perioada 23-26 iulie, după ce organizatorii au decis împreună cu participanţii că această perioadă ar fi mai potrivită pentru derularea competiţiei ţinând cont de restricţiile de călătorie impuse de pandemia de COVID-19.
Iniţial, Turul Sibiului urma să se desfăşoare în perioada 2-5 iulie, devenind astfel prima competiţie din calendarul mondial de şosea al Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI) organizată după pauza forţată provocată de pandemie.
Ţinând cont de faptul că la începutul lunii iulie, restricţiile de călătorie din majoritatea ţărilor de pe continent ar putea încă afecta startul Turului Ciclist al Sibiului, la fel ca şi prevederile de carantină, organizatorii s-au consultat asupra noii date cu echipele care şi-au anunţat participarea şi au ajuns la concluzia că a doua parte a lunii iulie ar fi mai potrivită pentru desfăşurarea competiţiei.
Ca urmare a modificării calendarului competiţional, mai multe echipe de WorldTour şi-au anunţat interesul de a participa la Turul Ciclist al Sibiului, alăturându-se echipelor profesional-continentale, continentale şi naţionale. Echipele din elita ciclismului mondial ridică tabloul de start la 25 de echipe şi anunţă un grad de spectaculozitate ne mai atins de o competiţie ciclistă din România, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
În noua variantă de program, etapele Turului se vor desfăşura astfel:
Prologul - joi 23 iulie - în centrul istoric al Sibiului;
Etapa 1 - vineri 24 iulie - pe traseul Sibiu - Gura Râului - Cisnădie - Tălmaciu - Avrig - Cârţa - Agnita - cu finiş la Sibiu;
Etapa 2 - sâmbătă 25 iulie - pe ruta Sibiu - Sălişte - Dobârca - Cristian - Cisnădie - Cârţişoara - cu sosirea la Bâlea Lac (2.034 m altitudine);
Etapele 3 şi 4 - duminică 26 iulie: Noutatea acestei ediţii este contratimpul individual în căţărare la Păltiniş (1.450 m altitudine), urmat de o etapă pe teren plat (Sibiu - Cisnădie - Poplaca - Sălişte - Cristian - Sibiu) cu finalul clasic al Turului, respectiv finişul din Piaţa Mare.
În afara Turul Sibiului, România mai are programate în noul calendar UCI alte două competiţii, Turul Ţinutului Secuiesc (4-8 august) şi Turul României (8-13 septembrie).
Ediţia a zecea a Turului Ciclist al Sibiului se va desfăşura în perioada 23-26 iulie
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

12
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
12

11
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
11

69
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
69

49
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
49

34
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
34

2.495
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
2.495

36
AS Roma nu vrea să mai împartă stadionul. Își face o nouă arenă. Cost estimat, un miliard de euro
36

46
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
46

103
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
103

111
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
111

109
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
109

79
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
79

36
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
36
















Comentează