Spania, afectată sever de pandemia de coronavirus (COVID-19), a înregistrat anul trecut cel mai sever declin al economiei de la Războiul Civil din 1936-1939, iar restricţiile dure impuse de la începutul anului sugerează că redresarea în acest an nu va fi atât de solidă cum se anticipa, transmit Reuters şi DPA potrivit Agerpres.
A patra economie a zonei euro s-a contractat anul trecut cu 11%, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INE), faţă de un avans de 2% în 2019. Scăderea din 2020, pe fondul prăbuşirii sectorului crucial al turismului, depăşeşte declinul economiei în cei cinci ani care au trecut de la criza financiară globală care a început în 2008.
În ultimele trei luni din 2020, PIB-ul Spaniei a înregistrat o redresare modestă, de 0,4%, comparativ cu precedentele trei luni, în timp ce analiştii se aşteptau la un declin de 1,5%. În trimestrul trei din 2020, economia înregistrase un avans de 16,4%, pe fondul ridicării restricţiilor.
Guvernul de la Madrid se aşteaptă la un avans al economiei de 7,2% anul acesta, în timp ce analiştii previzionează o creştere de 6,3%, iar Fondul Monetar Internaţional estimează o expansiune de 5,9%.
Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut în 2019. În 2020, din cauza restricţiilor de călătorie impuse ca urmare a pandemiei, turismul a contribuit cu doar 4% - 5% la Produsul Intern Brut, conform estimărilor analistului Maria Jesus Fernandez, de la Funcas.
Singurul sector economic care a înregistrat anul trecut creştere a fost agricultura, cu 4,7%. Cheltuielile publice au urcat cu 4,5%, cel mai ridicat nivel din 2008, în timp ce consumul privat a scăzut cu 12,4%, conform datelor INE.
De asemenea, pe ansamblul anului trecut, rata şomajului în Spania a urcat la 15,53%, de la 14,1% în 2019.
Economia Spaniei s-a prăbușit în timpul pandemiei - Situație nemaiîmtâlnită de la Războiul Civil
Articole Similare

0
INS: Rata șomajului a coborât la 6% în ianuarie 2026, însă șomajul în rândul tinerilor rămâne ridicat
0

710
A început ședința coaliției: Tema "fierbinte" a bugetului de stat e pe masa liderilor
710

30
Șeful Transgaz: România are suficiente gaze. „Nu sunt probleme cu aprovizionarea”, în ciuda tensiunilor din Orientul Mijlociu
30

2.354
Începe tăvălugul scumpilor în contextul războiului - Prima creștere de preț la carburanți. Scenariul de 10 lei/l revine în discuție
2.354

6.215
România, în centrul unui cutremur economic: Țara noastră devine factor strategic în restructurarea unui gigant industrial european
6.215

2.712
Specialiștii din imobiliare pregătesc o nouă creștere de prețuri: Oferta de locuințe noi a scăzut la un minim istoric
2.712

5.026
O industrie uriașă ar putea fi următoarea victimă a războiului din Orientul Mijlociu: estimările arată până la 60 de miliarde de dolari pierderi
5.026

681
Conflictul din Orientul Mijlociu, test pentru economia globală. Primul avertisment lansat de FMI
681

54
UE elimină eticheta privind emisiile pentru oțel din legea "Made in Europe"
54

69
CNIR: Constructorii au preluat amplasamentul loturilor 1D şi 2A pe Autostrada A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
69

65
Șeful E.ON România avertizează: Prețul gazelor ar putea crește dacă blocajul din Qatar se prelungește
65

48
Planul ‘Made in Europe’ pentru industria auto împarte UE: Protecţie sau risc de tensiuni cu partenerii comerciali?
48

39
Companiile din UE rezistă taxelor vamale americane, dar se confruntă cu bariere în blocul comunitar
39

















Comentează