Grecia a ieşit din cel mai sever declin economic trimestrial raportând un avans de 2,3% în trimestrul trei din 2020, sprijinit de redresarea activităţii economice după măsurile de izolare severe impuse în timpul primului val al pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters potrivit Agerpres.
PIB-ul Greciei s-a contractat cu 14,1% în trimestrul doi din 2020, cel mai sever declin din ultimii cel puţin 25 de ani, arată datele revizuite publicate de autorităţile de la Atena.
În ritm anual, economia a înregistrat un declin de 11,7% în perioada aprilie-iunie 2020, confirmând aşteptările oficiale privind un recul de peste 10% pe ansamblul acestui an.
"Scăderea turismului cu aproximativ 75% este reflectată de datele economice anuale. Măsurile de sprijin ale Guvernului şi redresarea cheltuielilor după perioada în care au fost impuse restricţii au sprijinit creşterea economiei în trimestrul trei din 2020", a apreciat Nikos Magginas, economist şef al National Bank of Greece.
Adjunctul ministrului elen al Finanţelor, Theodore Skylakakis, a anunţat că Grecia intenţionează să aloce mai mult de jumătate din cele 32 de miliarde de euro de care va beneficia în cadrul fondului de relansare al Uniunii Europene, pentru proiecte de transformarea ecologică şi digitală.
Următorul buget multianual al UE, alături de planul "Noua Generaţie UE" în valoare de 750 miliarde de euro, ar urma să ofere o sumă totală de 1.800 miliarde euro pentru a repara pagubele economice provocate de pandemie. Din suma totală, Grecia ar urma să beneficieze de granturi în valoare de 19,4 miliarde de euro şi împrumuturi cu dobânzi reduse în valoare de 12,7 miliarde de euro în următorii şase ani, adică echivalentul a aproximativ 16% din Produsul său Intern Brut.
Joi, autorităţile de la Atena au anunţat prelungirea până la 14 decembrie a restricţiilor impuse după valul doi al pandemiei, din cauza numărului încă ridicat de infectări cu coronavirus.
Grecia a rezistat primului val al pandemiei cu o rată a mortalităţii relativ scăzută comparativ cu vecinii săi europeni. Însă, odată cu al doilea val, Grecia se confruntă cu zeci de morţi pe zi de mai multe săptămâni. Până în prezent, peste 2.700 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza COVID-19 şi din februarie s-au înregistrat 111.537 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
Economia Greciei, care după un deceniu de criză financiară s-a diminuat cu aproape un sfert, a ieşit din recesiune în 2017, pentru ca în acest an să fie lovită de coronavirus. Guvernul de la Atena prognozează o contracţie de 10,5% în acest an şi o revenire de 4,8% în 2021.
Economia Greciei a revenit pe creştere în trimestrul trei din 2020
Explorează subiectul
Articole Similare

588
Alexandru Nazare prezintă bugetul pe 2026: Fără derapaje! Un nivel record de investiții și fonduri europene atrase
588

1.673
Tensiuni în coaliție pe buget - Nazare avertizează după criticile PSD: „Nu ne permitem derapaje, cheltuieli fără sursă sau măsuri fără acoperire”
1.673

29
Acțiunile scad pe măsură ce războiul din Orientul Mijlociu alimentează temerile legate de inflație
29

16
Grupul de lux Kering, proprietarul Gucci, aduce un director din industria auto pentru a conduce reorganizarea producţiei
16

67
Numărul dezinstalărilor ChatGPT s-a triplat. Posibilă reacţie la acordul OpenAi cu Pentagonul
67

18
Nvidia investeşte 4 miliarde de dolari în companii de fotonică, pentru a susţine infrastructura AI
18

11
Lacunele de asigurare lasă companiile aeriene expuse, pe măsură ce conflictul cu Iranul se extinde. Se vorbește de instituirea unui CASCO aviatic
11

160
Zelenski: Croaţia a oferit Ungariei cantitatea necesară de petrol, dar Orban a refuzat
160

5.901
Gărzile Revoluţionare iraniene au închis Strâmtoarea Ormuz: „Incendiem orice navă care vrea să treacă!”
5.901

7.070
Lovitură pentru românii care au conturi bancare și credite - Comisioanele cresc din 2026
7.070

79
Războiul din Iran, un risc major pentru consumatorii de aluminiu din SUA şi Europa
79

60
Starlink se asociază cu Deutsche Telekom pentru a lansa un serviciu mobil prin satelit în Europa
60

92
Conflictul cu Iranul deschide un nou risc pentru rezilienţa economică a SUA
92

















Comentează