China a raportat miercuri o serie de date dezamăgitoare, inclusiv o surprinzătoare încetinire a producţiei industriale, la cel mai redus nivel din ultimii 17 ani, ceea ce arată efectele turbulenţelor comerciale asupra economiei chineze, transmite Reuters potrivit Agerpres.
În iulie, producţia industrială a crescut cu 4,8% faţă de perioada similară din 2018, arată datele publicate de Biroul de Statistică. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans de 5,8% în iulie, de la 6,3% în iunie.
În mai, preşedintele SUA, Donald Trump a anunţat impunerea unor tarife vamale suplimentare pentru o listă de produse chineze în valoare de 200 de miliarde dolari.
Chiar dacă autorităţile de la Beijing au adoptat în ultimele luni măsuri de sprijinire a economiei, datele din ultimele zile arată un consum intern redus, o activitate scăzută a fabricilor, un declin al importurilor şi o creditare sub aşteptări. Analiştii se aşteaptă la noi măsuri de stimulare pentru a contracara efectele escaladării războiului comerciale dintre Washington şi Beijing, care sporesc temerile privind o recesiune globală.
În iulie, vânzările cu amănuntul au crescut cu 7,6%, comparativ cu perioada similară din 2018, în timp ce analiştii previzionau un avans de 8,6%. În iunie, creşterea a fost de 9,8%.
Ministerul Industriei din China avertiza recent că ţara trebuie să facă "eforturi deosebite" pentru a îndeplini ţinta pe 2019 privind o creştere a producţiei industriale de 5,5% - 6%, citând presiunile protecţioniste.
Unii bancheri au declarat pentru Reuters că evită să acorde credite companiilor mai mici din cauza perspectivelor economice incerte, a războiului comercial şi a riscurilor cu care se confruntă sistemul financiar. De asemenea, unele firme susţin că băncile şi-au redus semnificativ liniile de creditare.
Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat în trimestrul al doilea un avans de 6,2%, cel mai scăzut nivel din ultimii 27 de ani, în condiţiile în care cererea atât pe plan intern cât şi peste hotare a scăzut din cauza disputelor comerciale cu SUA.
Cifra anunţată recent de Biroul naţional de statistică este în linie cu estimările analiştilor care susţin că autorităţile de la Beijing trebuie să facă mai mult pentru a stimula consumul şi investiţiile precum şi pentru a restabili încrederea companiilor.
Aceasta este cel mai mic avans al PIB înregistrat de la debutul publicării datelor trimestriale în 1992. Cu toate acestea creşterea economică rămâne în intervalul vizat de Beijing pentru acest an, între 6% şi 6,5%, după un avans de 6,6% în 2018.
Pentru a susţine economia, Guvernul chinez s-a angajat în luna martie să reducă presiunea fiscală asupra companiilor cu aproape 2.000 de miliarde yuani (265 miliarde euro). În paralel, Beijingul încearcă să realizeze un echilibru între susţinerea companiilor care au nevoie de credit, fără a majora însă gradul de îndatorare.
Economia Chinei o ia la vale - Cel mai scăzut nivel al producției industriale din ultimii 17 ani
București
-1°C
Articole Similare

240
Donald Trump nu și-a ascultat serviciile secrete: Ce a aflat liderul SUA chiar înainte de atacul asupra Iranului
240

168
Iranul aplică 'metoda Ceaușescu': ce promisiuni au fost făcute populației, după protestele antiguvernamentale
168

209
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat peste 700 de lovituri asupra a 43 de localități din regiunea Zaporojie
209

682
Germania frânează extinderea misiunii navale a UE în Strâmtoarea Ormuz
682

336
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
336

794
SUA și Israelul au ucis peste 3.000 de iranieni, între care 1.319 civili și 206 copii: Israelul anunță că are în vizor alte mii de ținte
794

2.553
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
2.553

57
Două treimi dintre solicitanții de azil din Germania nu aveau documente: Unii sunt din Turcia, China sau Rusia
57

5.846
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
5.846

207
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
207

158
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
158

172
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
172

6.456
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
6.456
















Comentează