Echipa masculină de curling a Canadei a câştigat medaliile de aur la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, sâmbătă seara, după ce a învins în finală Marea Britanie cu scorul de 9-6, relatează agenţiile internaţionale de presă, informează AGERPRES.
Canada a obţinut astfel al patrulea său titlu olimpic, după cele din 2006, 2010 şi 2014.
Finala a fost mult timp indecisă, dar skipper-ul Brad Jacobs şi coechipierii săi au făcut diferenţa în ultima repriză, prin trei puncte marcate, când scorul era egal, 6-6. Din echipa Canadei au mai făcut parte Marc Kennedy, Brett Gallant, Ben Hebert şi Tyler Tardi.
Jacobs a condus Canada la titlul olimpic şi în 2014, iar Marc Kennedy şi Ben Hebert au făcut parte din echipa campioană în 2010.
Marea Britanie (Bruce Mouat, Grant Hardie, Bobby Lammie, Hammy McMillan, Kyle Waddell), campioana mondială din 2025, a obţinut argintul olimpic pentru a treia oară, după ediţiile din 2014 şi 2022.
Medaliile de bronz au revenit Elveţiei, care a dispus de Norvegia cu 9-1, vineri seara.





























Comentează