Echipa americană de Formula 1 Haas nu va mai arbora culorile ruse ale sponsorului său în ultima zi a testelor din presezon care au loc la Barcelona, în timp ce mai mulţi piloţi solicită anularea Marelui Premiu al Rusiei de la Soci, din cauza situaţiei din Ucraina, informează AFP, citat de Agerpres.
Haas, ale cărei monoposturi afişează în mod obişnuit culorile albastru, alb şi roşu, identice cu cele ale drapelului Rusiei, va rula vineri cu maşinile sale VF-22 vopsite doar în culoarea albă, fără marca sponsorului său Uralkali, în ultima zi a testelor de pe circuitul Catalunya.
În ceea ce-l priveşte pe pilotul său rus, Nikita Mazepin, al cărui tată deţine funcţia de director neexecutiv la Uralkali, acesta "va pilota aşa cum este prevăzut în sesiunea de dimineaţă", a precizat team-ul american, fără a oferi alte detalii privind "acordurile cu partenerii echipei".
Înaintea anunţului făcut de Haas, campionii mondiali Max Verstappen (2021) şi Sebastian Vettel (2010, 2011, 2012, 2013) se declaraseră în favoarea anulării Marelui Premiu al Rusiei, programat în data de 25 septembrie pe circuitul de la Soci.
"M-am trezit şocat. Este oribil să vezi ce se întâmplă. În ceea ce mă priveşte, părerea mea este că nu trebuie să merg, nu voi merge", a declarat Vettel, pilotul echipei Aston Martin, în cursul unei conferinţe de presă.
"Când o ţară este în război, nu este corect să concurezi acolo, asta este singur. Întregul paddock va decide acest lucru", a spus la rândul său Verstappen (Red Bull), campionul mondial en titre.
''Avem o cursă în Rusia, în septembrie, şi nu ar avea sens să mergem acolo", a afirmat spaniolul Fernando Alonso, dublu campion mondial (2005, 2006), adăugând că a fost "şocat" şi a simţit "o tristeţe extraordinară" la aflarea veştii invadării Ucrainei de către armata rusă.
"Să sperăm că Formula 1 ia decizii corecte. Ca sportivi trebuie să fim responsabili pentru ceea ce facem", a adăugat pilotul echipei Alpine.
La începutul zilei de joi, Formula 1 a indicat că "urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei", fără a face alte comentarii cu privire la Marele Premiu programat la sfârşitul lunii septembrie în Rusia.
Rusia lui Vladimir Putin a lansat o invazie în Ucraina, cu lovituri aeriene şi intrarea forţelor terestre, inclusiv în direcţia capitalei Kiev, provocând zeci de morţi în primele ore, potrivit autorităţilor ucrainene.
Echipa americană de Formula 1 Haas nu va mai arbora culorile ruse ale sponsorului său
București
4°C
Articole Similare

15
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
15

20
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
20

47
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
47

77
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
77

28
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
28

42
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
42

77
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
77

189
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
189

137
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
137

18
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
18

13
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
13

24
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
24

30
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
30














Comentează