Starul fotbalului danez Christian Eriksen va reveni în echipa naţională a ţării sale, la aproape nouă luni după stopul cardiac pe care l-a suferit în cursul unui meci de la EURO 2020, a anunţat marţi Federaţia din Danemarca (DBU), citată de AFP.
Decarul danez, care a revenit în competiţie la sfârşitul lunii februarie, în Premier League, sub culorile noului său club Brentford, figurează în lotul danez pentru meciurile amicale cu Olanda şi Serbia, programate pe 26 şi 29 martie, a precizat DBU într-un comunicat, conform Agerpres.
Eriksen trăieşte în prezent cu un defibrilator intern după stopul cardiac survenit pe 12 iunie, în timpul partidei cu Finlanda de la Campionatul European, când a fost resuscitat pe gazon timp de mai multe minute, sub ochii coechipierilor şi şi ai spectatorilor înmărmuriţi, precum şi ai milioanelor de telespectatori, înainte de a fi transportat la spital.
Selecţionerul danez Kasper Hjulmand a precizat că s-a deplasat personal la Londra pentru a-l urmărit pe Eriksen la antrenamente şi în meciuri, declarându-se mulţumit de forma arată de fostul jucător al lui Tottenham şi Inter Milano.
"Întotdeauna sunt lucruri care se pot îmbunătăţi, este normal, dar el joacă la un nivel înalt", a precizat Hjulmand.
În vârstă de 30 ani, Christian Eriksen a marcat 36 de goluri în 109 selecţii pentru naţionala Danemarcei, calificată la Cupa Mondială 2022 din Qatar.
După stopul cardiac suferit acum aproape nouă luni, Christian Eriksen revine la naționala Danemarcei
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

78
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
78

553
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
553

21
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
21

32
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
32

191
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
191

25
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
25

19
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
19

4.339
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
4.339

9
Atletico Madrid – Getafe 1-0
9

13
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
13

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

14
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
14

61
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
61















Comentează