O staţiune-fantomă din partea de nord a Ciprului se va deschide pentru prima dată după divizarea insulei mediteraneene din 1974, a anunţat marţi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, citat de AFP şi dpa.
O parte a vechiului oraş-port Famagusta numită Varosha, care a rămas nelocuită după războiul care a divizat Ciprul, se va redeschide joi.
Controversatul anunţ făcut de Recep Tayyip Erdogan a fost confirmat de către premierul autoproclamatei Republici Turce a Ciprului de Nord (RTCN, recunoscută doar de Ankara), Ersin Tatar.
''Este un fapt indiscutabil că Maras este parte a Ciprului (turc)'', a spus Erdogan, folosind denumirea turcă pentru Varosha. ''Susţinem decizia dumneavoastră de a deschide frumosul litoral de la Maras pentru folosinţă publică'', i-a transmis el lui Ersin Tatar.
Acesta din urmă a calificat redeschiderea staţiunii Varosha drept un ''pas ireversibil''.
Atunci când tancurile turce au avansat în Famagusta în 1974, aproximativ 40.000 de locuitori din Varosha au fugit. Cele 600 de hectare ale staţiunii părăsite de localnici au fost izolate cu garduri şi s-au aflat sub controlul turc.
Numeroasele tentative ale ONU din ultimele decenii de a găsi o soluţie la problema cipriotă au eşuat.
În ultimele săptămâni a apărut o situaţie de criză între Grecia şi Cipru, pe de o parte, şi Turcia, pe de altă parte, în legătură cu activităţile de foraj turce din Mediterana Orientală.
Turcia şi Grecia, membre ale NATO, au un diferend legat de jurisdicţia maritimă şi de drepturile de explorare în Mediterana Orientală, din cauza opiniilor divergente privind limitele platoului continental. Ankara a provocat iritarea Greciei în luna august atunci când a trimis în zona disputată nava de studii seismice Oruc Reis.
După gaze, Erdogan țintește și piața turismului din Cipru - O staţiune-fantomă din nordul Ciprului se redeschide după 46 de ani
Explorează subiectul
Articole Similare

1.347
Piețele globale, în alertă maximă: moartea lui Khamenei împinge petrolul spre pragul de 100 de dolari
1.347

102
Emiratele Arabe Unite au decis să închidă bursele timp de două zile, pe fondul atacurilor Iranului
102

7.284
Alertă! Virus android invincibil: Preia controlul total al telefonului și nu poate fi dezinstalat. Gândește singur și îți golește conturile
7.284

65
Preţul petrolului Brent a urcat cu 10% duminică, pe fondul conflictului cu Iranul. Ce spun analiştii
65

47
ANAF a efectuat aproape 34.000 de controale fiscale în 2025, cu 7,2% mai mult decât în 2024
47

4.234
Criza din Orientul Mijlociu riscă să provoace cea mai gravă perturbare a pieței de gaze de la invazia rusească în Ucraina
4.234

83
Salariul mediu anual în Bulgaria a crescut cu 12% în 2025
83

179
Încă două zboruri de pe Aeroportul Otopeni au fost anulate
179

7.829
Șoc pentru România: Prețul carburantului va bubui și urcă la 10 lei pe litru, iar asta va fi pe termen lung (Asociația Energia Inteligentă)
7.829

50
Debitul maxim al Dunării, peste mediile multianuale în martie, aprilie şi mai (prognoză)
50

4.428
Efectul direct și palpabil pentru România, din cauza războiului din Iran: Gardienii Revoluției nu permit trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
4.428

2.996
Airbnb-ul cu bulina roșie, o rușine națională
2.996

116
Report uriaș la Joker și Loto 6/49: Peste 54 de milioane de lei în joc la tragerea din 1 martie
116

















Comentează