Liderul deputaţilor S.O.S. România, Dumitru Coarnă, a declarat că luni va fi depusă în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, informează AGERPRES.
Dumitru Coarnă a făcut acest anunţ miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, în timpul dezbaterii proiectului privind transmiterea unui imobil situat în municipiul Tulcea, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
"Grupul parlamentar S.O.S. România o să voteze contra admiterii acestui proiect, pentru că transferul se face prin Hotărâre de Guvern, este prevăzut şi în Constituţie şi în Codul civil, dar mă gândesc că dumneavoastră, politic, vreţi să aruncaţi în Parlament această responsabilitate, aşa cum aţi făcut şi în 2004, când aţi reglementat transferul sau cedarea a jumătate din producţia de gaze naturale şi a petrolului, prin legea 555/2004, deşi nu era atributul Parlamentului, pentru că era vorba de un contract. Vreţi să urcaţi nivelul ca domnul Marcel Ciolacu să nu aibă nicio problemă. Nu vă fie frică, Marcel Ciolacu pică. Luni, 24 februarie, o să depunem moţiunea de cenzură. Totul este pregătit. O să aveţi o surpriză extrem de neplăcută şi o să fiţi duşi direct la lada de gunoi a istoriei", a spus Coarnă.
Dumitru Coarnă (S.O.S. România): Luni o să depunem moţiunea de cenzură
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

139
Risipa din instituțiile statului: Zece angajați produc 14-20 de hârtii într-o lună, printre care foia de prezență, în structurile teritoriale ale AEP
139

37
Recviem pentru Dubai! Omfalosul de nisip și lupul de oțel!
37

16
Eugen Tomac: vizita lui Zelenski la București deschide „o nouă pagină” în relația România–Ucraina. Accent pe școlile în limba română și libertatea religioasă
16

2.455
Nicușor Dan, contrazis de șeful AEP în scandalul finanțării campaniei electorale pentru primăria Capitalei
2.455

2.694
Țuțuianu (AEP): Nu exclud alegeri parlamentare anticipate, instituția trebuie să fie pregătită oricând
2.694

5.247
Planul PSD pentru schimbarea premierului: trei variante luate în calcul pentru plecarea lui Ilie Bolojan
5.247

108
Mihai Fifor cere plecarea premierului Ilie Bolojan: „Guvernarea a devenit un blocaj permanent”
108

2.551
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.551

1.332
Facturi mai mici la căldură și chirii mai mari în locuințele „convenabile”, din nou pe masa Consiliului General. Proiectele revin după scandalul de la ultima ședință
1.332

1.262
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
1.262

8.867
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
8.867

2.866
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
2.866

2.332
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
2.332

















Comentează