Nerespectarea condiţiilor de igienă şi deficienţele privind manipularea produselor alimentare au fost principalele nereguli constatate de către inspectorii sanitar-veterinari din Alba în timpul controalelor efectuate în weekendul de 1 Mai, fiind aplicate amenzi în valoare totală de peste 40.000 de lei, potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES.
"La nivelul DSVSA Alba s-au constituit echipe de control care, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică (29 aprilie - 1 mai), au derulat verificări tematice în unităţi de vânzare cu amănuntul, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi de catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice (cu bloc alimentar), unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare. Acţiunile de verificare s-au concentrat pe prevenţie şi îndrumare, iar amenzile au fost acordate în principal în situaţia în care inspectorii sanitari veterinari au apreciat că sănătatea consumatorilor este pusă în pericol", a declarat, potrivit comunicatului, directorul executiv al DSVSA Alba, Vasile Spînu.
Au fost efectuate 77 de acţiuni de control, în urma cărora au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 40.100 de lei, ca urmare, în principal, a nerespectării condiţiilor de igienă. De asemenea, au fost constatate deficienţe privind manipularea produselor alimentare, nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite, ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare în vederea depozitării, transportului şi valorificării.
Totodată, au fost depistate neconformităţi privind modul de păstrare a materiilor prime şi a alimentelor preparate, respectiv nu a fost dispusă curăţarea şi dezinfectarea periodică a spaţiilor în care au fost manipulate şi preparate produsele alimentare.
Potrivit sursei citate, acţiunea tematică de 1 Mai a avut şi o "componentă importantă" de consiliere şi îndrumare a agenţilor economici verificaţi.
DSVSA Alba a aplicat amenzi în valoare de peste 40.000 de lei timpul controalelor efectuate în weekendul de 1 Mai
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

484
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
484

1.178
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
1.178

1.561
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.561

123
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
123

1.534
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.534

4.827
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
4.827

5.535
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
5.535

2.734
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.734

967
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
967

90
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
90

660
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
660

2.414
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.414

24
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
24
















Comentează