Drumul către Vârful lui Roman, închis din cauza viscolului și a ninsorii abundente

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 02-01-2026 14:38

Article thumbnail

Sursă foto: gds.ro

Autorităţile din judeţul Vâlcea au închis, sâmbătă după amiază, drumul care duce către staţiunea Vârful lui Roman, zonă care atrage numeroşi turişti. Interdicţia a fost impusă în condiţiile în care în zona montană a localităţii Horezu ninge abundent iar vântul viscoleşte zăpada. Anterior, Poliţia a permis accesul către acea zonă doar pentru autovehiculele echipate pentru iarnă.

„Având în vedere evoluţia nefavorabilă a condiţiilor meteorologice, începând cu ora 14:00, circulaţia rutieră pe drumul de acces către Vârful lui Roman a fost închisă”, anunţă oficialii Poliţiei judeţului Vâlcea, sâmbătă după amiază.

 În cursul dimineţii, pe fondul ninsorii abundente şi a intensificării vântului pe strada Lungă, care este  drumul de acces către staţiunea Vârful lui Roman, poliţiştii au impus restricţii de circulaţie, permiţând accesul doar pentru autovehiculele dotate cu tracţiune integrală (4x4), echipate cu anvelope de iarnă şi sisteme antiderapante specifice  - lanţuri sau plase. 

 Închiderea drumului a fost luată în condiţiile în care vremea s-a înrăutăţit.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri