Ministrul israelian al apărării, Naftali Bennet, i-a prezentat premierului Benjamin Netanyahu un plan pentru dotarea cu drone a forţelor armate în perioada 2020-2024, care prevede achiziţia şi dezvoltarea unui număr mare de drone pentru superioritatea militară faţă de inamici cum ar fi Iranul şi pentru operaţiuni în zone urbane, informează AFP potrivit Agerpres.
Planul pe cinci ani, ale cărui linii directoare au fost dezvăluite joi de militari, trebuie aprobat de Consiliul de Miniştri. Armata nu a făcut publice sumele necesare.
Comandantul armatei israeliene, generalul Aviv Kochavi, a declarat că dronele vor permite campanii mai precise şi mai scurte.
Israelul consideră că principalii săi inamici sunt organizaţiile Hezbollah din Liban, Hamas din teritoriile palestiniene şi forţele Qods din cadrul Gărzilor Revoluţionare din Iran. Acestea au 'capacităţi şi structuri demne de o armată şi se pregătesc pentru un baraj masiv de rachete, fără precedent, împotriva populaţiei civile şi a infrastructurilor din Israel', a afirmat Jonathan Conricus, purtător de cuvânt al armatei. Atacul ar putea avea loc simultan pe două sau trei fronturi şi eventual ar putea include rachete cu rază mai lungă de acţiune, a adăugat el.
La ora actuală, apărarea antirachetă a Israelului se bazează pe sistemul cunoscut sub numele de Cupola de Fier, care interceptează rachetele trase în special din Fâşia Gaza, enclava palestiniană controlată de Hamas.
Primul război din lume în care numărul de ore de zbor al dronelor a fost mai mare decât al avioanelor cu piloţi a fost cel dus de Israel împotriva Hezbollah, în 2006, arată un studiu al Universităţii din Tel Aviv, citat de AFP. La vremea respectivă, majoritatea dronelor erau de fabricaţie israeliană. Ulterior, inamicii ţării au redus decalajul tehnologic, dotându-se la rândul lor cu drone.
Conricus a arătat că pentru a-şi mări avantajul, Israelul va cumpăra, dezvolta, modifica şi retehnologiza un număr mare de drone, care vor permite lovituri foarte precise împotriva inamicilor care se ascund sau se retrag în zone urbane.
AFP menţionează că Israelul este deja unul din cei mai mari producători mondiali de drone, alături de Statele Unite şi China.
Dronele sunt viitorul - Armata israeliană intenționează să dezvolte un număr mare de UAV
București
8°C
Articole Similare

6.613
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
6.613

2.781
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
2.781

3.635
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
3.635

3.889
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
3.889

4.074
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.074

4.898
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
4.898

2.980
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
2.980

1.895
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.895

4.563
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.563

6.606
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.606

7.611
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
7.611

43.817
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
43.817

6.163
Un oficial american a dat un mesaj pe X și a aruncat în aer piața petrolului: Apoi a șters imediat mesajul
6.163

















Comentează