De fiecare dată când termin de asamblat o bijuterie uimitoare concepută de mințile care nu se opresc niciodată a celor de la Lego Technic, din Danemarca, mă gândesc cam așa: cum a ajuns o țară cu o populație de trei ori mai mică decât a României și un teritoriu de șase ori mai mic decât al nostru să fie punctul de plecare al unor companii renumite la nivel global de farmaceutice, chimie, biotehnologie, regenerabile, transport maritim, mâncare și băutură și, desigur, Lego – care, nu cred că știați, nu este in top 25 companii daneze din punct de vedere al capitalizării de piață.
Cum pot oamenii ăștia să fie imaginativi, inovativi, creativi? Cum au putut să se capitalizeze, industrializeze și internaționalizeze în asemenea măsura? Cum?
Am o singura explicație. Oricât de scump a fost, oricât de mare a fost efortul, oricât de tare a strâns din dinți, toată suflarea țării a plătit până la ultima coroană taxe, impozite și contribuții care au fost investite în educație. O altfel de educație. Fără gerontocrați care controlează sistemul de învățământ, fără sinecuri de politicieni și fără oligarhii familiale, fără nepotism și cronyism, fără furt din construcția școlilor noi, din masa caldă, din rechizite, din autobuzele școlare, fără industria meditațiilor, fără plagiate, fără burse date aiurea, fără miniștri gargaragii.
O altfel de educație. O educație care produce laureați de Nobel. 14. Ultimul, în 2022, Morten Meldal, chimie.
Danemarca, te iubesc!
_______
Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România
Comentează