Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a îndemnat, luni, pe tinerii social-democraţi prezenţi la un eveniment la Palatul Parlamentului să nu mintă şi să nu inducă în eroare instituţiile statului, "aşa cum face guvernul tehnocrat".
"Astăzi a fost o zi importantă în Camera Deputaţilor, pentru că era supusă la vot o lege care permite majorarea salariilor pentru câteva categorii sociale extrem de importante, în special medici şi profesori, cu 15%. Şi am adoptat-o. Nu fac nici pe dădaca, dar e bine să ştiţi nişte lucruri şi să învăţaţi ce nu e bine făcut ca politician, indiferent dacă eşti tânăr sau mai puţin tânăr. E important să nu minţi şi e şi periculos şi să nu foloseşti date false, ştiind că acestea sunt false inducând în eroare instituţii publice, minţind cetăţeni, sindicatele şi punând în pericol siguranţa naţională. Aceşti tehnocraţi ne tot spun că nu sunt bani pentru măririle salariale. (...) Acest guvern şi-a luat angajamentul prin legea bugetului de stat că va cheltui în acest an 255 miliarde de lei, din care care a cheltuit pe 9 luni (date oficiale) doar 169 de miliarde. Atât au fost în stare - şi mă refer la cheltuieli care înseamnă inclusiv investiţii, adică dezvoltare. (...) Pe aceeaşi medie, de 19 miliarde de lei pe lună, le-ar mai rămâne necheltuiţi 29 miliarde de lei. Asta e marea performanţă a guvernului tehnocrat", a declarat liderul PSD la evenimentul "Tinerii îndrăznesc să creadă în România", organizat de PES şi PSD.
Dragnea a subliniat că programul de guvernare al PSD, singurul care este prezentat, se bazează pe cifre şi calcule, spre deosebire de alte programe.
"Platforma dlui Dacian Cioloş este un set de dorinţe, idei, afirmaţii. M-am uitat şi pe programul USR, care cuprinde foarte multe afirmaţii în sensul "să fie bine, să nu fie rău". Am încercat să mă uit şi pe programul PNL, nu mai e la fel cu cel din 2015, şi am văzut aseară la mitingul ăla, în afară de un filmuleţ când se dădea un milion la venire şi unul la plecare, că doamna care conduce acest partid a spus ce vrea să facă pentru tineri: "Îmi doresc, când vom fi noi la guvernare, să fie în fiecare judeţ un student sau o studentă care să fie fericiţi pentru că găsesc un loc de muncă după ce termină facultatea". Deci obiectivul lor este 41 de studenţi care să-şi găsească un loc de muncă după ce termină facultatea", a afirmat el.
Liderul PSD a prezentat apoi o serie de date statistice referitoare la perspectiva tinerilor români.
"Care este perspectiva tinerilor din România - 99 din 100 de tineri nu intenţionează să-şi deschidă o afacere. În primul rând le e teamă, în al doilea rând nu au bani. Unul din patru tineri nu citeşte literatură, unul din doi nu merge deloc la teatru, balet, unul din trei tineri nu face sport absolut deloc, 9 din 10 petrec aproape 8 ore pe zi la tv, internet, jocuri video, unul din 10 bea zilnic, unu din trei fumează zilnic. Ce vrem să facem pentru tineri?", a adăugat Dragnea.
El a vorbit despre un pachet minimal de măsuri al PSD cuprins în programul Garanţia pentru tineri, între acestea fiind alocaţii de 350 de euro pentru finalizarea studiilor - potenţiali beneficiari 60.000 de tineri; alocaţii pentru terminarea gimnaziului 400 de euro de persoană - potenţiali beneficiari 60.000 de tineri; burse profesionale de 400 de lei pe lună - potenţiali beneficiari 60.000 de tineri; sprijin de 250 de lei pe lună pentru continuarea studiilor de către tinerii din familiile sărace - potenţiali beneficiari 270.000 de elevi.
În cadrul planului pentru construcţia şi utilizarea eficientă a locuinţelor sociale, PSD vrea în jur de 1.500 de locuinţe pe an numai pentru tineri. AGERPRES
Dragnea către tinerii social-democraţi: E important să nu minţi!
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

583
Primarii comunelor: Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului / Solicitările trimise Palatul Victoria
583

1.821
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
1.821

1.076
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
1.076

1.056
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
1.056

1.241
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.241

1.531
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.531

2.742
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
2.742

61
Tanczos Barna, la Budapesta: Am discutat cu Péter Szijjártó despre modul în care putem aprofunda cooperarea, stimula economiile celor două state şi răspunde provocărilor de securitate şi energetice
61

3.574
Guvernul Bolojan ia împrumut 500 de milioane de euro de la Banca Europeană: Se construiește o autostradă
3.574

3.397
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
3.397

111
George Simion, la Târgu Jiu, unde angajaţii de la Complexul Energetic Oltenia protestează de mai multe zile. Apel la ministrul Energiei şi la premierul Bolojan
111

3.559
VIDEO Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masă și îi cere lui Ilie Bolojan să adopte rapid măsurile propuse de PSD: Plan pentru stoparea creșterii prețului la carburant
3.559

44
Andrei Ohaci (AUR) cere Guvernului reducerea TVA la combustibili
44

















Comentează