Două transporturi cu deşeuri textile aduse din Germania, în total 22 de tone, au fost blocate de autorităţile române să intre în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, pentru că firma din Covasna la care urmau să ajungă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a primi astfel de mărfuri, potrivit Agerpres.
"Comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Arad au interzis intrarea în ţară a două transporturi de deşeuri din haine şi îmbrăcăminte având cantitatea totală de 22 tone. Deşeurile fuseseră expediate din Germania şi aveau ca destinatar un agent economic din judeţul Covasna, care nu deţine instalaţie de valorificare, condiţie obligatorie prevăzută în prevederile legale pentru transfer deşeuri", a informat, marţi, Garda de Mediu Arad.
Conform celui mai recent raport al instituţiei, în luna septembrie, marea majoritate a controalelor comisarilor arădeni au avut loc în punctele de frontieră, respectiv 360 din 425. Au fost aplicate 17 amenzi în valoare de 395.000 de lei pentru diverse nereguli constatate.
Două transporturi cu deşeuri textile aduse din Germania, întoarse de la graniţă de autorităţile române
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

787
Accident mortal în Cluj-Napoca: O femeie a murit după ce o mașină a fost proiectată pe trotuar
787

48
Autostrada A7, în pericol: Risc major de pierdere a banilor din PNRR
48

30
Polițist de frontieră, arestat pentru luare de mită și trafic de influență
30

26
Anchetă după moartea unui bebeluș de două luni într-un spital din Alba
26

9.033
FOTO Răsturnare de situație în cazul fiicei lui Ponta: numele Irinei Ponta apare pe o listă a Consulatului din Dubai trimisă la MAE
9.033

24
Bărbat arestat preventiv după ce şi-ar fi demontat brăţara de monitorizare electronică
24

45
Sute de mineri protestează în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia din Târgu Jiu
45

36
Cinci persoane reţinute după un scandal într-un local din Topliţa
36

1.112
Blocaj în CSM: avizele pentru Alex Florența și Marius Voineag, amânate din nou după votul de 3 la 3
1.112

58
Minoră filmată conducând un autoturism în care se afla şi tatăl ei. Ambii sunt cercetaţi penal
58

1.640
Viorel Cerbu, propus la șefia DNA: 'Cea mai mare problemă este instabilitatea cadrului normativ'. Ce avertisment a lansat / CSM a avizat cu unanimitate numirea sa
1.640

33
Statul schimbă regulile ajutoarelor pentru a împinge transportul spre soluții 'verzi'
33

66
Acord de recunoaștere în dosarul primarului din Flămânzi. DNA sesizează Tribunalul
66
















Comentează