Două decese din cauze asociate COVID-19 au fost înregistrate în judeţul Brăila de la începutul acestei săptămâni, perioadă în care numărul pacienţilor spitalizaţi a ajuns la 25, opt fiind internaţi la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă, potrivit informaţiilor prezentate, joi, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Cele două decese din cauze asociate COVID-19 au fost înregistrate la un pacient din localitatea Vărsătura şi la unul din municipiul Brăila, de la începutul pandemiei fiind înregistrate 716 decese.
Numărul total al persoanelor confirmate oficial cu SARS-CoV-2 la Brăila, de la începutul pandemiei, a ajuns la aproximativ 13.000, dintre care 324 de cazuri au fost din alte judeţe.
Conform centralizărilor de la nivel judeţean, numărul persoanelor aflate în carantină la domiciliu este de 469, iar al celor în izolare la domiciliu de 25.
În judeţul Brăila au fost vaccinate în total împotriva COVID-19, cu cel puţin o doză de ser, 100.878 de persoane, dintre care 53.983 de persoane au schema completă de vaccinare.
Două decese din cauze asociate COVID-19, la Brăila - 25 de pacienţi internaţi în spital, opt în Terapie Intensivă
București
5°C
Articole Similare

1.406
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
1.406

205
Colesterolul „bun” și „rău”: Diferența care îți poate salva inima. Când devine grăsimea din sânge un pericol
205

68
Îți scrâșnești dinții fără să îți dai seama? Bruxismul poate distruge dantura dacă nu este tratat la timp
68

30
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
30

534
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
534

150
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
150

2.554
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.554

4.054
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
4.054

698
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
698

1.608
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.608

84
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
84

30
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
30

113
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
113
















Comentează