Poliștii și procurorii clujeni desfășoară cercetări într-un dosar penal in rem în cazul furtului și uciderii unui câine care păzea un castel din comuna Gilău, existând suspiciuni că animalul ar fi fost tranșat de muncitori vietnamezi sau indieni pentru a-l mânca, transmite Mediafax.
Reprezentanții IPJ Cluj au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că în acest caz se fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și uciderea animalelor cu intenție fără drept.
- CITEȘTE ȘI: Nutriționiștii spulberă un mit: Ce se întâmplă de fapt dacă renunți la pâine și la masa de seară
„Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Florești au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras și probabil ucis un câine de rasă comună care se afla în curtea Castelului Rakoczi Banffy din comuna Gilău. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a stării de fapt, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale. În cauză a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și uciderea animalelor cu intenție fără drept”, au spus polițiștii.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, George Ion Pop, a declarat la rândul său că urmărirea penală s-a deschis in rem, referitor la fapte, nu la persoane.
„Avem un caz referitor la ceea ce s-a întâmplat la castelul din Gilău, este vorba despre o comunitate de cetățeni străini care lucrează la un abator din localitate. Avem niște suspiciuni, trebuie să decriptăm camere de supraveghere din zonă. Este un dosar pentru furt și uciderea animalelor cu intenție, a unui câine”, a spus Pop.
Surse judiciare au declarat, la rândul lor, corespondentului MEDIAFAX, că dosarul penal vizează cetățeni vietnamezi și indieni care ar fi furat câinele paznicului de la Castelul din Gilău și l-ar fi tranșat cu scopul de a-l mânca.
„Au fost descoperite bucăți de carne în frigiderul muncitorilor străini care sunt cazați într-o hală compartimentată în camere. Carnea a fost trimisă la analiză la USAMV Cluj, iar în acest caz s-a implicat și DSVSA Cluj. Rezultalele analizelor sunt așteptate joi”, au spus sursele citate.
- CITEŞTE ŞI: Pericolul din salata verde: Cum te poate îmbolnăvi .


































Comentează