Preşedintele Statelor Unite ale Americii , Donald Trump, a anunţat marţi că va merge săptămâna viitoare în Puerto Rico, pentru a pune capăt criticilor referitoare la ritmul lent cu care este acordat ajutorul de către administraţia acestui teritoriu american devastat de uraganul Maria, relatează miercuri AFP, conform agerpres.ro.
Trump este acuzat în special că îi consideră pe cei 3,4 milioane de locuitori ai insulei drept cetăţeni din zona a doua, deşi portoricanii au cetăţenie americană, cu toate că nu au drept de vot. Potrivit detractorilor preşedintelui, ajutorul federal a fost mai rapid pentru Texas şi Florida, afectate de uraganele Harvey şi Irma la sfârşitul lunii august şi la începutul lunii septembrie.
La o săptămână după trecerea uraganului Maria, ajutoarele ajung lent pe insulă, care duce lipsă de apă potabilă, electricitate şi carburanţi. Operaţiunile de degajare a terenului sunt de asemenea lente. În faţa supermarketurilor şi a benzinăriilor se formează zilnic cozi lungi de aşteptare.
Potrivit autorităţilor, 11.437 de persoane sunt încă adăpostite în spaţii de refugiu. Începând de luni seara, 150 de camioane pline cu carburanţi au părăsit depozitele pentru a alimenta benzinăriile. Printre altele, 42% din populaţie nu are acces la apă potabilă şi doar 21 din cele 69 de spitale sunt deschise. ''USNS Comfort'', o navă-spital cu o capacitate de 1.000 de paturi, cu baza în Virginia (sud-est), urmează să sosească în curând în insulă.
Această catastrofă naturală se adaugă la o criză economică, în contextul în care Puerto Rico este în faliment, având o datorie de 70 miliarde de dolari.
''Merg în Puerto Rico marţea viitoare. Voi merge şi în Insulele Virgine americane'', a indicat Trump. Anterior, el a spus că 3 octombrie este prima dată la care poate merge în insulele din Caraibe, fără să împiedice operaţiunile de salvare.
Aceste două teritorii ''au fost devastate, într-adevăr devastate (...). Un efort comun este pe cale de a fi întreprins şi echipele de salvare descarcă în fiecare oră cantităţi enorme de apă şi alimente pentru Puerto Rico'', a adăugat el. Dar Trump a ţinut să sublinieze că trimiterea de ajutoare este mai complicată decât în Texas sau Florida. ''Există ceva ce se numeşte ocean, un lucru dificil'', mai spus el.
Uraganul Maria a distrus cea mai mare parte din Puerto Rico, după ce peste insulă a trecut uraganul Irma. Maria a provocat inundaţii şi ploi torenţiale, iar reţeaua de comunicaţii este distrusă aproape în întregime.
Guvernatorul acestui teritoriu, Ricardo Rossello, şi-a exprimat luni temerea în legătură cu ''o criză umanitară'', dacă SUA nu iau ''măsuri imediate'' pentru a veni în ajutor. ''Oamenii nu trebuie să uite că suntem cetăţeni americani. Şi suntem mândri de aceasta'', a afirmat guvernatorul .
Marţi dimineaţa, cântăreţul Marc Anthony, născut în Puerto Rico, a subliniat acest lucru. ''Faceţi ceva pentru populaţia noastră aflată în nevoie în Puerto Rico. Suntem şi noi cetăţeni americani'', a declarat artistul pe Twitter.
Donald Trump va face o vizită în Puerto Rico, devastat de uraganul Maria
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

727
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
727

610
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
610

1.122
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.122

468
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
468

2.314
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
2.314

1.095
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.095

1.054
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.054

538
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
538

1.497
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.497

99
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
99

2.072
Trump anunță că armata SUA a distrus complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
2.072

122
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
122

3.237
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
3.237
















Comentează