Președintele SUA, Donald Trump, a stârnit noi controverse după ce a lipsit de la slujba de Paște. În schimb, el s-a plimbat cu mașina prin Washington și a publicat mesaje în care amenința Iranul și îl lăuda pe Allah.
Donald Trump, mesaj în ziua de Paște: Slavă lui Allah!
Președintele SUA, Donald Trump, nu a participat la obișnuitele slujbe de Paște, făcând în schimb un tur al Washingtonului, anunță Express. El s-a plimbat cu mașina în jurul Memorial Circle și s-a oprit la Trump National Golf Club din Sterling, Virginia. Președintele nu a participat la niciuna dintre cele trei slujbe de duminică de la Biserica Episcopală Sf. Ioan din Piața Lafayette, acolo unde Trump obișnuia să apară de Paște.
De asemenea, Donald Trump și-a făcut timp pentru un interviu în care a amenințat Iranul. El a publicat și mai multe mesaje pe rețeaua Truth Social, unul dintre ele încheindu-se cu mesajul „Slavă lui Allah.”
„Deschideți naibii Strâmtoarea, nebunilor, sau veți trăi în Iad. Doar uitați-vă! Slavă lui Allah”, a scris Donald Trump.
Mesajul său a stârnit numeroase reacții negative. Jurnalistul britanic Piers Morgan a exclamat: „Este jenant. Ștergeți-l, domnule președinte”.
Republicana Marjorie Taylor Greene i-a îndemnat pe membrii administrației Trump să „intervină în nebunia lui Trump” și a declarat că acțiunile sale „nu fac America din nou măreață”.
Trump a fost criticat dur și de democrați, în timp ce senatorul independent Bernie Sanders a cerut Congresului „să acționeze acum pentru a pune capăt războiului”.
Trump a amenințat Iranul și anunță că ia în calcul să arunce totul în aer
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că există „șanse mari” pentru un acord cu Iranul până luni, însă a avertizat că în lipsa unui rezultat rapid, este pregătit să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice.
Întrebat despre un posibil acord cu autoritățile de la Teheran, președintele Trump a spus duminică: „Cred că există o șansă bună mâine, ei negociază acum”, în cadrul unui interviu acordat Fox News.
Președintele a avertizat și asupra unei tergiversări a negocierilor: „Dacă nu ajung la un acord repede, iau în calcul să arunc totul în aer și să preiau controlul asupra petrolului”.
„Suntem într-o poziție foarte puternică, iar reconstrucția acelei țări va dura 20 de ani, dacă au noroc, dacă vor mai avea o țară. Și dacă nu fac nimic până marți seara, nu vor mai avea centrale electrice și nu vor mai avea poduri în picioare”, a mai spus Trump, potrivit The Wall Street Journal.
Trump a lansat duminică un ultimatum cu privire la redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Iranul a blocat în mare măsură această cale de navigație, în urma începerii războiului. Strâmtoarea este tranzitată de 20% din fluxul internațional de petrol și blocarea ei a generat o criză energetică ale cărei efecte sunt resimțite pe întreaga scenă internațională.




























Comentează