Donald Trump lasă Ucraina și vrea să facă pace între Afganistan și Pakistan: 'Voi rezolva problema foarte repede'

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 26-10-2025

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: SCOTT OLSON / Getty images / Profimedia

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va rezolva criza dintre Afganistan și Pakistan „foarte repede”, în timp ce negocierile de pace dintre vecinii aflați în conflict au intrat duminică în a doua zi, informează AP.

Cele două țări sunt implicate într-un conflict pe tema securității, fiecare dintre ele afirmând că a răspuns la agresiunea celeilalte în timpul ciocnirilor de la începutul acestei luni, scrie mediafax.ro.

A fost cel mai sângeros conflict dintre cele două țări în ultimii ani, care a provocat îngrijorare într-o regiune în care grupuri armate precum Al-Qaida încearcă să reapară.

Pakistanul acuză Afganistanul că închide ochii la militanții care trec granița pentru a comite atacuri, acuzație respinsă de conducătorii talibani ai țării.

A doua rundă de negocieri dintre cele două țări a început sâmbătă la Istanbul, concentrându-se pe transformarea fragilului armistițiu, încheiat la începutul acestei luni la Doha, într-un cadru durabil pentru pace și securitate la frontieră.

„Am auzit că Pakistanul și Afganistanul au început negocierile”, a declarat Trump în marja summitului ASEAN din Malaezia. „Dar voi rezolva problema foarte repede”, a spus el.

Trump a făcut aceste declarații în timp ce participa la semnarea acordului de pace dintre Thailanda și Cambodgia, adăugând că liderii Pakistanului sunt „oameni minunați”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură6°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri