Preşedintele american, Donald Trump, a denunţat încă o dată luni acordul "oribil" asupra programului nuclear iranian, cu câteva zile înaintea unei decizii, foarte aşteptată, cu privire la viitorul acestui text negociat de predecesorul său Barack Obama, relatează AFP.
"În şapte ani, acest acord va expira şi Iranul va putea dezvolta arme nucleare", a declarat Donald Trump în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu omologul său nigerian, Muhammadu Buhari, la Casa Albă. "Este inacceptabil, şapte ani e ca mâine", a adăugat el.
"Este un acord care nu a fost aprobat de multă lume şi este un acord oribil pentru Statele Unite", a insistat preşedintele american.
Întrebat despre declaraţiile premierului israelian, Benjamin Netanyahu, care a afirmat că ţara sa deţine noi "dovezi concludente" privind un program secret iranian pentru a se dota cu arma nucleară, Donald Trump a rămas evaziv.
"Este un lucru bun ce a făcut astăzi (luni) Israelul cu conferinţa de presă", a răspuns el simplu, fără să intre în detalii.
Donald Trump ameninţă de mai multe luni că va retrage Statele Unite din acest acord pe care îl consideră prost, iar temerile sunt mari printre susţinătorii acordului - în special Uniunea Europeană - că va trece la acţiune, pe 12 mai, când va expira ultimatumul dat europenilor pentru a obţine concesii din partea Iranului, ceea ce Teheranul refuză categoric.
"Nu vă voi spune ce decizie voi lua la 12 mai sau înainte, dar vom lua o decizie", s-a mărginit el să afirme.
Preşedintele american a risipit astfel temerile exprimate de experţi în legătură cu semnalul negativ pe care l-ar putea emite abandonarea acordului nuclear cu Iranului cu câteva zile înainte de un summit destinat să convingă Coreea de Nord să renunţe la armele sale atomice. "Nu, cred că asta trimite un semnal bun", a subliniat liderul administraţiei de la Washington.
Donald Trump denunţă din nou acordul 'oribil' privind programul nuclear iranian
București
6°C
Articole Similare

568
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
568

30
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
30

28
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
28

708
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
708

36
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
36

1.941
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
1.941

42
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
42

1.999
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
1.999

36
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
36

88
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
88

54
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
54

1.401
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.401

66
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
66

















Comentează