Martin Chivers, fostul golgeter al echipei Tottenham Hotspur, a decedat miercuri, la vârsta de 80 de ani, a anunţat gruparea londoneză pe site-ul oficial, potrivit news.ro.
Tottenham deplânge pierderea unuia dintre cei mai valoroşi marcatori ai echipei. Fostul atacant al lui Spurs şi al Angliei, Martin Chivers, a murit la vârsta de 80 de ani.
„Odihneşte-te în pace, Martin. Unul dintre cei mai mari jucători ai noştri din toate timpurile”, a scris Tottenham.
Steve Archibald, fosta vedetă a lui Tottenham şi FC Barcelona l-a lăudat pe Chivers, spunând „Urmărindu-l înainte de a deveni profesionist, era ca un Rolls Royce, atât de fluid în mişcările sale, excelent în aer şi un finalizator remarcabil, dar mai presus de toate, un tip grozav”.
Martin Chivers a jucat pentru Tottenham între 1968 şi 1974, adunând 174 de goluri în 367 de meciuri pentru Spurs. Alături de londonezi, Chivers a câştigat Cupa UEFA în 1972, precum şi două Cupe ale Ligii Angliei în 1971 şi 1973.
În carieră, Chivers a mai jucat pentru Southampton, Servette Geneva, Norwich şi Brighton, printre altele, având şi 24 de selecţii cu 13 goluri pentru Anglia.






























Comentează