Un atac ucrainean a ucis două persoane în partea regiunii ucrainene Herson (sud) controlată de Rusia, a anunţat vineri dimineaţă guvernatorul instalat de Moscova, conform AFP, conform News.ro.
La Oleşki, „drone inamice au aruncat încărcătura lor (explozivă) direct asupra unor persoane” aflate lângă un magazin alimentar „înainte de deschiderea acestuia”, a scris Vladimir Saldo pe Telegram.
„Potrivit primelor informaţii, două persoane au fost ucise”, iar alte 12 au fost rănite, a adăugat oficialul, precizând că este vorba despre victime civile.
În contextul negocierilor de pace, Rusia vrea ca Ucraina să cedeze 20% din regiunea estică a Doneţkului, pe care încă o controlează – o linie de oraşe pe care Ucraina le numeşte „oraşe-fortăreţe” – precum şi mai mult teritoriu în regiunile sudice Herson şi Zaporojie.






























Comentează