Doi miniştri japonezi au vizitat sâmbătă sanctuarul patriotic Yasukuni, un loc venerat de naţionaliştii japonezi dar un simbol al trecutului militarist nipon în Asia, relatează France Presse şi Reuters potrivit Agerpres.
Prim-ministrul naţionalist Shinzo Abe a adus ofrandă sâmbătă la sanctuar cu ocazia marcării a 75 de ani de la capitularea Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial, dar nu era aşteptat în persoană la faţa locului, potrivit presei japoneze.
Yasukuni onorează aproximativ 2,5 milioane de persoane care au murit pentru Japonia în timpul războaielor moderne. Dar sanctuarul este criticat de chinezi şi sud-coreeni după ce numele a 14 criminali de război condamnaţi de aliaţi la sfârşitul conflictului au fost înregistrate acolo în anii 1970.
Ministrul educaţiei Koichi Hagiuda, care a vizitat sanctuarul împreună cu omologul său de la mediu Shinjiro Koizumi, a explicat că doreşte să aducă un omagiu morţilor.
"Am adus un omagiu (...) sufletelor celor care s-au sacrificat nobil în timpul războiului", a declarat el reporterilor.
La rândul său, Shinzo Abe nu s-a mai dus acolo de la vizita sa contestată la sfârşitul anului 2013, la un an după ce a revenit la putere, provocând furia Beijingului şi a Seulului şi o rară mustrare diplomatică din partea aliatului american.
Exprimându-se cu ocazia marcării a 75 de ani de la capitularea Japoniei şi încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, prim-ministrul Shinzo Abe a promis să nu se mai repete niciodată tragedia războiului, în timp ce împăratul Naruhito a exprimat "remuşcări profunde" faţă de trecutul războinic al ţării sale, care încă bântuie Asia de Est.
"Niciodată să nu se mai repete tragedia războiului. Vom continua să rămânem ferm angajaţi faţă de aceasta", a spus Abe, purtând mască sâmbătă la o ceremonie oficială pentru morţii în război, redusă din cauza epidemiei de COVID-19.
Abe, care nu a făcut ecoul referinţei lui Naruhito la remuşcări, a trimis o ofrandă rituală altarului Yasukuni din Tokyo pentru morţi, dar a evitat o vizită personală ce ar înfuria China şi Coreea de Sud.
Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, ale cărui legături cu Japonia au fost îngheţate de moştenirea trecutului, a spus într-un discurs că Seulul este întotdeauna gata să discute disputele istoriei cu Tokyo.
Sanctuarul Yasukuni, care onorează 14 lideri japonezi din timpul războiului condamnaţi ca criminali de război de un tribunal Aliat, precum şi morţii în conflict, este văzut de Beijing şi Seul ca un simbol al agresiunii militare din trecut a Japoniei.
Mii de bărbaţi şi femei au înfruntat căldura pe fondul pandemiei de COVID-19 pentru a aduce un omagiu la Yasukuni, unde s-au format rapid cozi uriaşe, în ciuda semnelor arătând că trebuie menţinută distanţarea socială. Mulţi oameni au stat la coadă ore în şir, ţinând umbrele de soare pe o căldură de peste 35 de grade Celsius.
Doi miniştri japonezi, în vizită la un sanctuar patriotic pentru a aduce ofrandă
București
4°C
Articole Similare

154
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
154

839
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
839

578
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
578

560
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
560

230
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
230

850
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
850

61
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
61

1.086
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.086

77
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
77

2.057
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.057

795
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
795

1.980
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.980

1.291
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.291
















Comentează