Doi medici şi un poliţist au fost confirmaţi în ultimele 24 de ore ca fiind infectaţi cu noul coronavirus, a transmis, marţi, Prefectura Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, în judeţ au fost confirmate 14 noi cazuri de COVID-19, printre pacienţi numărându-se un medic de la Ambulanţă, un medic de familie şi un poliţist.
Tot în acest interval, 35 de persoane au fost declarate vindecate, făcând ca numărul celor care au scăpat de infecţia cu noul coronavirus să urce la 800, reprezentând 81,8% din totalul celor 978 de bistriţeni diagnosticaţi până acum cu COVID-19.
De asemenea, un bărbat de 74 de ani internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă care prezenta comorbidităţi a decedat, acesta fiind al 75-lea pacient cu COVID-19 care moare în judeţ.
Doi medici şi un poliţist, testaţi pozitiv pentru COVID-19 la Bistrița Năsăud
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

301
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
301

24
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
24

55
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
55

2.270
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
2.270

3.087
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
3.087

23
Bărbat căzut într-un puţ adânc de patru metri, salvat de pompieri
23

3.556
VIDEO Trei nopți de teroare pentru motocicliști, în Sectorul 6: Suspectul, prins în flagrant în timp ce distrugea caroseriile
3.556

2.360
Român aflat pe lista 'MOST WANTED', adus în țară: Eminența cenușie din spatele unor spargeri de milioane de euro, stabilit în Franța sub identitate falsă
2.360

77
Două turiste rătăcite cu mașina în pădure, salvate de jandarmii sibieni
77

73
Un copil de 5 ani a murit într-un incendiu, mama și fratele grav răniți
73

3.758
VIDEO Dronă deasupra județului Tulcea. Autoritățiile au emis mesaj RO-Alert: „Rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”
3.758

1.465
ANM anunță vânt puternic în vestul țării: rafale de până la 70 km/h. Cum va fi vremea în București în weekend
1.465

52
Bărbat reținut după ce şi-a agresat fiica vitregă şi a condus fără permis
52

















Comentează