Doi foşti soldaţi bosniaci (musulmani) au fost condamnaţi vineri la zece ani şi respectiv 14 luni de închisoare, pentru crime de război comise în 1992 împotriva unor civili sârbi în regiunea Srebrenica, informează AFP preluată de Agerpres.
Izet Arifovic, 58 de ani, a fost declarat vinovat de un tribunal din Sarajevo că a ucis trei civili sârbi deţinuţi de trupele bosniace în regiunea Srebrenica (est). Arifovic i-a ucis pe doi dintre ei în faţa unei unităţi de poliţie din Srebrenica, la 12 iulie 1992, la începutul războiului intercomunitar (1992-1995, soldat cu circa 100.000 de morţi), a explicat judecătorul Stanisa Gluhajic.
Aceşti bărbaţi sârbi, civili înarmaţi, şi-au depus armele şi s-au predat trupelor bosniace care au atacat satul lor Zalazje, lângă Srebrenica, potrivit judecătorului. Ei făceau parte dintr-un grup de cel puţin nouă prizonieri din Zalazje, toţi ucişi în circumstanţe neelucidate. Rămăşiţele lor pământeşti, exceptând ale unuia dintre ei, au fost descoperite în 2010 într-o groapă comună în Zajazje.
Izet Arifovic l-a ucis pe cel de-al treilea civil în iunie 1992, în satul Ratkovici, a precizat judecătorul.
Un alt fost soldat bosniac, Suad Smajlovic, 52 de ani, a fost declarat vinovat că a tras, în 12 iulie 1992, cu o armă automată asupra cadavrelor unor civili sârbi care se aflau într-un camion. El a fost condamnat pentru "profanare de cadavre".
Un al treilea suspect, Amir Salihovic, 52 de ani, inculpat pentru că a transportat alţi prizonieri într-o direcţie necunoscută, a fost achitat din lipsă de probe, a declarat judecătorul.
Potrivit asociaţiilor victimelor, 2.428 de civili şi militari sârbi au fost ucişi în regiunea Srebrenica în timpul conflictului.
Comandantul forţelor bosniace din Srebrenica în timpul războiului, Naser Oric, a fost rejudecat de la începutul lui septembrie pentru crime de război. Justiţia a anulat în iunie un verdict care îl achita de uciderea a trei prizonieri sârbi în regiunea Srebrenica.
În acest oraş, forţele sârbe din Bosnia au ucis în iulie 1995 în jur de 8.000 de bărbaţi şi adolescenţi bosniaci, carnagiu considerat un act de genocid de justiţia internaţională. În jur de 50 foşti soldaţi şi responsabili militari sârbi din Bosnia au fost condamnaţi pentru acest masacru, la fel ca foştii lideri politici şi militari ai sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzic şi Ratko Mladic.
Doi bosniaci musulmani au fost condamnați pentru crime de război în timpul războiului din fosta Iugoslavie
București
5°C
Articole Similare

3.389
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
3.389

4.328
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
4.328

2.774
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
2.774

1.750
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.750

4.145
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.145

6.061
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.061

7.148
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
7.148

24.789
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
24.789

5.826
Un oficial american a dat un mesaj pe X și a aruncat în aer piața petrolului: Apoi a șters imediat mesajul
5.826

8.432
Țara din Europa care se apără singură, fără ajutorul aliaților: A devenit un adevărat exemplu pentru orice țară din Occident
8.432

218
Kim Jong Un şi fiica sa, în vizită la o fabrică de muniţii: au supravegheat producţia de arme de foc, solicitând modernizarea procesului
218

6.177
VIDEO Donald Trump s-a dus în fața alegătorilor și a anunțat că a câștigat războiul din Iran: Imediat iranienii au lansat atacuri puternice pentru a-l contrazice
6.177

65
Lufthansa menține peste 50% din zboruri active, în ciuda grevei piloților de joi și vineri
65

















Comentează