Timp de aproape patru ani, într-un cabinet stomatologic din Focșani, pacienții au intrat convinși că sunt tratați de un medic. Au plătit intervenții, au făcut extracții, lucrări, coroane, tratamente invazive. Au plecat cu dureri, cu lucrări care necesitau corecturi și, în final, cu o descoperire șocantă: persoana care îi tratase nu avea dreptul legal să practice medicina dentară.
Așa începe dosarul penal 17307/231/2022, finalizat definitiv în februarie 2026.
Asistentă în acte, stomatolog în practică
Instanțele au reținut că Iuliana Roxana B. era angajată ca asistent medical. În realitate, spun judecătorii, ea ar fi efectuat ani la rând intervenții specifice exclusiv medicilor stomatologi.
Nu vorbim despre simple manevre auxiliare. Din declarațiile pacienților și probele administrate rezultă intervenții invazive, tratamente complexe și lucrări protetice. Activitatea s-ar fi desfășurat constant între 2017 și 2021, într-un punct de lucru administrat de soțul ei.
Un detaliu esențial din motivare: inculpata fusese înmatriculată la Medicină Dentară, dar fusese exmatriculată după un an pentru nepromovare, potrivit motivării instanței. Nu figura în evidențele profesionale. Cu toate acestea, pacienții o percepeau drept „doamna doctor”.
Rolul soțului: administratorul care a „girat” încrederea
În același dosar a fost judecat și soțul ei, Alin B., administratorul societății. Instanțele au reținut că acesta ar fi permis și facilitat activitatea, atrăgând pacienți și prezentând-o drept medic.
Judecătorii vorbesc despre o contribuție activă la menținerea aparenței de legalitate. Cabinetul funcționa formal, avea infrastructură, avea pacienți. În acest cadru, spun instanțele, intervențiile s-ar fi desfășurat fără ca persoana care le executa să aibă dreptul legal necesar.
Pacienții: bani plătiți, lucrări de refăcut, șocul adevărului
În proces s-au constituit părți civile trei pacienți: C. A., C. V. și A. I.C..
Ei au povestit intervenții făcute direct de inculpată, plăți efectuate fără a primi întotdeauna documente fiscale și, ulterior, nevoia de a apela la alți medici pentru corectarea lucrărilor.
Instanța a reținut că, dincolo de natura juridică a infracțiunii (una de „pericol”), efectele asupra pacienților au fost reale: costuri, intervenții repetate, dar și stresul și teama generate de aflarea faptului că au fost tratați de o persoană neautorizată.
Un dosar care ar fi dus la condamnări
Curtea de Apel spune explicit: faptele există, sunt dovedite, iar vinovăția rezultă din coroborarea probelor — declarații, recunoașteri, înscrisuri, interceptări telefonice, adrese oficiale.
Cu alte cuvinte, instanța nu a avut dubii în privința fondului acuzațiilor.
Și totuși, nimeni nu a fost condamnat penal.
Cum au scăpat penal: prescripția
Cheia finalului stă într-un cuvânt: prescripție.
Din cauza modului în care au fost calculate termenele legale, în contextul modificărilor și interpretărilor generate de deciziile Curții Constituționale privind întreruperea prescripției, instanțele au constatat că termenul pentru aplicarea unei pedepse penale expirase înainte de pronunțarea definitivă.
Asta înseamnă că statul nu mai poate aplica o sancțiune penală, chiar dacă faptele sunt dovedite.
Judecătorii spun limpede: intervenția prescripției împiedică aplicarea pedepsei, dar nu șterge realitatea faptelor.
Banii trebuie plătiți: despăgubiri și daune morale
Dacă penal s-a închis, civil lucrurile au rămas în picioare.
Instanțele au obligat inculpații la plata unor sume consistente: 12.000 lei către A.I.C (daune materiale), împărțite 80% – 20% între cei doi soți. Daune materiale și morale către C.V. și C.A., inclusiv câte 8.000 lei daune morale pentru fiecare dintre ei, cu repartizarea culpei 80% pentru inculpată și 20% pentru soț.
Logica instanței a fost clară: ea a efectuat manoperele, el a facilitat activitatea și a asigurat cadrul de încredere.
Pe 20 februarie 2026, Curtea de Apel a respins apelurile formulate de cei doi soți și a menținut hotărârea primei instanțe. Decizia este definitivă.
Nu există condamnare penală. Nu există pedeapsă cu închisoarea. Există însă o constatare judiciară a faptelor și o obligație de plată a despăgubirilor.
Cazul ridică o întrebare incomodă
Dosarul soților B. rămâne unul dintre acele cazuri în care instanța spune că adevărul a fost stabilit, dar timpul a câștigat în fața pedepsei. Pentru pacienți, verdictul înseamnă recuperarea unei părți din prejudiciu. Pentru inculpați, înseamnă evitarea unei condamnări penale. Iar pentru sistem, rămâne întrebarea: câte astfel de situații ajung prea târziu în instanță?
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Comentează