Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale și reținerea, începând cu data de 12.11.2015, a inculpatului
IORGA IONEL, ofiţer de poliţie judiciară şi şef al Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- şantaj,
- abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale),
- sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, în formă continuată (2 acte materiale).
În ordonanța de reţinere se arată că, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie – decembrie 2013, inculpatul Iorga Ionel (profitând de ascendentul ierarhic profesional conferit de funcţia sa de şef al Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila), cu intenţie, şi-a încălcat în mod deliberat atribuţiile de serviciu exercitând în cadrul unui dosar penal (aflat în lucru la formaţiunea de poliţie condusă de el) demersuri abuzive de imixtiune în activitatea de cercetare penală efectuată de către unul dintre subalternii săi, ofiţer de poliţie.
Concret, inculpatul i-a solicitat în mod repetat subordonatului său să obţină, prin depăşirea atribuţiilor de serviciu ale acestuia din urmă, determinarea a două persoane (făptuitori vizaţi în cadrul dosarului respectiv) la plata unui folos necuvenit, în sumă de 1.100 lei, către persoana vătămată.
Această sumă de bani reprezenta diferenţa dintre cei 2.600 lei pretinşi de persoana vătămată şi cei doar 1.500 lei recunoscuţi de către cei doi făptuitori ca fiind cuveniţi.
De asemenea, inculpatul Iorga Ionel a refuzat să înainteze la unitatea de parchet acel dosar împreună cu referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale (în condiţiile în care propunerea era agreată ca legală şi temeinică de către procurorul desemnat pentru supravegherea urmăririi penale, care aplicase în acest sens viza sa pe adresa de înaintare a cauzei cu respectiva propunere).
Mai mult, inculpatul a determinat un alt subordonat, agent de poliţie, să efectueze, fără a fi fost desemnat în scris, prin viză, cercetări în respectivul dosar, activităţi în cauză menite exclusiv a obţine în fapt plata aceluiaşi folos necuvenit pentru
partea vătămată.
În cele din urmă, prin constrângerea celor doi făptuitori (ameninţări explicite), inculpatul Iorga Ionel a reuşit să obţină pentru persoana respectivă (fost poliţist, cu care inculpatul a fost coleg de serviciu şi se afla în relaţii personale apropiate), încasarea respectivului folos bănesc necuvenit.
La data de 29 noiembrie 2013, inculpatul Iorga Ionel în aceeaşi calitate şi aceleaşi circumstanţe, a exercitat demersuri abuzive de imixtiune în activitatea de cercetare penală desfăşurată în cadrul a trei dosare penale de către doi subalterni de-ai săi (unul dintre ei fiind acelaşi ofiţer de poliţie), constând în refuzul său de a înainta cauzele respective la unitatea de parchet împreună cu referatele cu propunere de clasare (în condiţiile în care propunerea era agreată ca legală şi temeinică de către procurorul desemnat pentru supravegherea urmăririi penale, care aplicase în acest sens viza sa pe adresa de înaintare a cauzei cu respectiva propunere).
Prin aceste activităţi abuzive, inculpatul Iorga Ionel a vătămat interesele legale profesionale ale subordonaţilor săi (acelea de a efectua în mod independent cercetarea penală, doar sub supravegherea legală a procurorului şi fără imixtiunea organelor poliţieneşti ierarhic superioare), precum şi interesele legale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila (interese rezultând din dreptul exclusiv al procurorului de a supraveghea activitatea de cercetare penală şi de a da dispoziţii obligatorii organului de cercetare penală – activităţi ce se circumscriu interesului general al justiţiei penale).
În ultima decadă a lunii noiembrie 2013, inculpatul Iorga Ionel, în aceeaşi calitate, cu intenţie, a extras, dintr-un dosar penal, fără acceptul ofiţerului de poliţie care efectuase cercetarea penală, referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit în cauză şi adresa de înaintare către unitatea de parchet, împiedicând astfel soluţionarea cauzei respective.
Inculpatului Iorga Ionel i s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 13 noiembrie 2015, Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
DNA mai face o reținere din Poliție
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

5
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
5

234
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
234

1.395
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.395

57
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
57

4.916
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
4.916

2.852
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.852

2.238
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.238

3.506
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.506

3.563
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.563

1.096
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.096

1.486
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.486

128
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
128

723
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
723
















Comentează