DNA a dispus trimierea în judecată a Aurei Voiculescu, la data faptei președinte al Asociației Județene Sportul pentru Toți Teleorman, pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Cauza va fi judecată de Tribunalul Teleorman.
"În perioada 2012-2013, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile - ”Talk and will be listened to”, inculpata Voiculeanu Aura Mariana, în calitatea menționată mai sus, a depus la Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (A.N.P.C.D.E.F.P.) mai multe documente false din care rezulta că proiectul s-a derulat în bune condiții.
În realitate, nu s-a desfășurat niciuna dintre activitățile prevăzute în proiectul respectiv.
Prin aceste demersuri, inculpata a obținut pe nedrept suma de 16.939 euro, provenită din fonduri comunitare.
A.N.P.C.D.E.F.P. a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză întrucât sumele de bani plătite în cadrul proiectului au fost restituite", anunta DNA.
DNA lovește în fieful lui Liviu Dragnea: O șefă a unei instituții e vizată
București
8°C
Articole Similare

218
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
218

358
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
358

738
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
738

1.950
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
1.950

1.274
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.274

620
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
620

1.727
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
1.727

1.197
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.197

665
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
665

1.585
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.585

1.129
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.129

549
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
549

2.939
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.939
















Comentează