DJ Snake, un superstar al muzicii electro, îşi anulează următoarele concerte din cauza unei probleme de sănătate

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 26-01-2026 18:17

Article thumbnail

Sursă foto: twitter.com

DJ Snake, superstarul francez al muzicii electro, a anunţat luni că va trebui să îşi anuleze următoarele concerte pe care le avea programate în turneul său internaţional din cauza unei "probleme de sănătate" pentru care va trebui să fie operat în luna februarie, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Mă lupt de ceva vreme cu o problemă de sănătate, care, într-un final, m-a prins din urmă. După ce am discutat cu medicii mei, voi suporta o intervenţie chirurgicală la începutul lunii februarie", a scris William Grigahcine (numele real al artistului) pe contul său de pe reţeaua de socializare X.

Muzicianul, în vârstă de 39 de ani, a adăugat că nu mai poate "amâna sau întârzia" acest termen. "Voi avea nevoie de o lună pentru a mă odihni şi a mă recupera complet după operaţie", a adăugat el.

"Acest lucru înseamnă anularea tuturor concertelor mele, inclusiv a turneului din India", care ar fi trebuit să înceapă peste câteva zile în Calcutta, a declarat DJ Snake, fără să ofere însă alte detalii despre revenirea lui pe scenă.

"Trebuie să revin la 100% şi aceasta este singura modalitate de a reuşi", a explicat el.

Starul francez este anunţat ca un cap de afiş la mai multe festivaluri în Franţa în vara acestui an, precum cele de la Toulouse, Cannes şi Castelul Chambord.

Cu peste 40 de miliarde de difuzări în streaming şi numeroase piese de mare succes, inclusiv "Disco Maghreb" (2022) - un omagiu adus stilului algerian alaoui şi rădăcinilor sale materne -, "Noventa" - înregistrat alături de starul columbian J Balvin - şi un cover al cântecului "Paradise", interpretat cu englezul Bipolar Sunshine, DJ Snake este unul dintre cei mai ascultaţi artişti francezi la nivel internaţional.

În 2025, el a reuşit să umple cu spectatori, în aceeaşi seară, Stade de France şi Accor Arena din Paris pentru două concerte succesive. Cel mai recent album al său, "Nomad", a fost lansat în noiembrie 2025.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri