Scandal în Republica Moldova. Pe mașina judecătoarei Ana Cucerescu a fost găsit un dispozitiv de urmărire. Aceasta, împreună cu alți magistrați îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc în dosarul fraudei bancare. Aceeași magistrată a condamnat-o în vara anului trecut la șapte ani de închisoare pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul.
Judecătoarea a depus o plângere acuzând că este hărțuită și urmărită. La scurt timp, un activist civic a fost încătușat.
"Cu puțin timp în urmă, în momentul examinării mașinii judecătoarei, a fost depistat un dispozitiv de urmărire instalat pe mijlocul de transport. Ofițerii de investigație întreprind acțiuni pentru a stabili cine l-a amplasat și care a fost scopul”, au anunțat responsabilii Inspectoratului General al Poliției (IGP) din Republica Moldova.
Cine este activistul civic
Aactivistul civic Anatol Mătăsaru a fost încătușat (5 aprilie) și eliberat o zi mai târziu, după ce, alături de un jurnalist pensionar, a fost în satul Gura Galbenă, unde locuiesc părinții magistratei Ana Cucerescu.
Aceștia spun că doreau să facă o investigație jurnalistică privind averea judecătoarei.
„Mi-a trezit dubii declarația de avere a judecătoarei Ana Cucerescu. Ca să fie clar: nu pun la îndoială profesionalismul, dar mi-a ridicat semne de întrebare această declarație și modul în care a trecut vettingul, în condițiile în care casa și apartamentul de lux sunt înregistrate pe numele mamei, iar automobilul pe numele tatălui. Au trecut doar pe lângă locuința părinților judecătoarei, chiar în momentul în care aceasta intra pe poartă. Din spusele domnului Berlinschi, am înțeles că intenția era doar să-i spună bună ziua. Singura comunicare a fost un simplu salut, după care doamna Cucerescu a intrat rapid în ogradă. Ei nici nu au oprit mașina, ci au mers mai departe.
Nu au omorât pe nimeni, nu au încălcat dreptul la domiciliu. Pur și simplu, am încercat să verificăm niște date pentru a ne convinge care este adevărul”, a menționat jurnalista Julieta Savițchi, soția lui Anatol Mătăsaru.
Reținut în urma plângerii
Inspectoratul de Poliție (IP) Hîncești a anunțat că reținerea lui Mătăsaru a fost coordonată cu procurorii în urma plângerii magistratei. Aceasta a reclamat că „persoana vizată ar fi fost observată în mod repetat în proximitatea sa, manifestând un comportament de urmărire și hărțuire în legătură cu activitatea sa profesională”.
Judecătoarea Ana Cucerescu face parte din completul care îl judecă în prezent pe oligarhul Vladimir Plahotniuc în dosarul fraudei bancare, sentința urmând să fie pronunțată pe 22 aprilie.
Procurorii din Republica Moldova cer o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru oligarh
Procuratura a solicitat această pedeapsă în cadrul unei audieri în faţa unei instanţe care examinează acest caz de crimă organizată, fraudă şi spălare de bani la scară largă, care a dus la dispariţia în 2014 a unui miliard de dolari din sistemul bancar naţional, echivalentul a 15% din PIB-ul Republicii Moldova.
Pedeapsa corespunde "pedepsei maxime prevăzute în prezent de codul penal moldovenesc", a subliniat procurorul Alexandru Cernei.
A fugit din ţară în 2019
Vorbind în instanţă în februarie, Vladimir Plahotniuc a susţinut că dosarul este "politic" şi că acuzaţiile au fost "complet fabricate".
Acest fost membru al parlamentului şi fondator al Partidului Democrat, acuzat că a controlat în secret instituţii-cheie din Republica Moldova, a fugit din ţară în 2019, într-o perioadă în care era anchetat în mai multe dosare. El este acuzat în special pentru rolul său într-un scandal de corupţie masiv care a implicat dispariţia unui miliard de dolari din vistieria a trei bănci naţionale.
UE a anunţat sancţiuni împotriva sa şi a altor şase persoane pro-ruse acuzate că încearcă să destabilizeze Republica Moldova
La mijlocul lunii iulie, Uniunea Europeană a anunţat sancţiuni împotriva sa şi a altor şase persoane pro-ruse acuzate că încearcă să destabilizeze Republica Moldova înainte de alegerile parlamentare din septembrie anul trecut, cruciale pentru viitorul european al acestei ţări, situată între Ucraina şi România, comentează AFP.
El a fost arestat la sfârşitul lunii iulie pe aeroportul din Atena, în urma unei notificări roşii emise de Interpol, în timp ce încerca să ajungă la Dubai, conform autorităţilor moldovene.
Alegerile parlamentare din septembrie au fost câştigate de partidul pro-european al preşedintei Maia Sandu, al cărui obiectiv este aderarea la UE.




























Comentează