Directorul organismului german pentru controlul bolilor din Germania a avertizat că ţara s-ar putea confrunta cu alte valuri de infecţii COVID-19 în cazul în care nu sunt vaccinate mai multe persoane, informează DPA duminică.
"Dacă reducerea la minimum a contactelor sociale şi creşterea ratelor de vaccinare nu vor îmbunătăţi semnificativ situaţia, modelele actuale sugerează că ne vom confrunta şi noi cu al cincilea val de infecţii", a declarat directorul Institutului Robert Koch (RKI), Lothar Wieler.
Germania se luptă în prezent cu al patrulea val de cazuri de infectare cu COVID-19, ţara confruntându-se cu "o urgenţă naţională", după cum a spus Wieler recent.
Directorul RKI a declarat pentru agenţia DPA că ceea ce fac oamenii în prezent va determina situaţia din această iarnă, exprimându-şi regretul că numărul persoanelor care au optat pentru aceşti paşi simpli nu este mai mare.
El a reiterat apelul ca populaţia să evite adunările la scară largă şi evenimentele desfăşurate în spaţii închise.
Wieler a spus, de asemenea, că sunt necesare acţiuni preventive în regiunile care nu sunt foarte grav afectate, precizând că limitarea contactului fizic ar putea preveni creşterea cifrelor.
În timp ce Wieler a făcut apel la o creştere masivă a vaccinărilor, el a declarat că doar acest lucru nu ar fi suficient, iar limitarea contactului fizic este de asemenea importantă pentru a preveni creşterea mai rapidă a numărului de cazuri.
"Vaccinul este calea de ieşire din pandemie", a spus directorul RKI. Cu toate acestea, el a subliniat că, în timp ce vaccinurile oferă un nivel foarte ridicat de protecţie, aceasta nu este 100%, precizând că "protecţia împotriva infecţiei nu este la fel de mare ca cea împotriva îmbolnăvirii grave".
RKI solicită vaccinarea unui număr mare de persoane. Organismul german pentru controlul bolilor din Germania propune ca cel puţin 85% dintre persoanele cu vârsta între 12 şi 59 de ani şi 90%
dintre persoanele de 60 de ani şi peste această vârstă ar trebui să fie vaccinate cu schema completă.
Comentariile lui Lothar Wieler sunt similare cu cele ale directorului comitetului consultativ pentru vaccinare (Stiko) din Germania. Preşedintele Stiko, Thomas Mertens, a declarat pentru Redaktionsnetzwerk Deutschland că al cincilea val de cazuri este posibil. "Cât de puternic va fi depinde în mare măsură de cât de mulţi oameni se vaccinează şi fac rapelul", a spus el.
Directorul Institutului Koch din Germania avertizează asupra celui de-al cincilea val de infecţii
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

445
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
445

1.050
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.050

39
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
39

15
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
15

55
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
55

60
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
60

53
Dr. Lucian Paziuc: Spitalele de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sunt supraaglomerate, România riscă sancțiuni europene
53

63
Aproape 100 de pacienți la cabinetul de urgențe stomatologice deschis recent la Spitalul Județean Brașov
63

21
Primul studiu privind munca în Sănătate, prezentat în premieră, la Tg. Mureș
21

102
Premieră medicală: China aprobă lansarea unui dispozitiv care conectează creierul direct la computer
102

36
Viorel Rotilă (FSSR): Riscul de epuizare profesională a angajaţilor din sistemul public de sănătate este în creştere
36

78
Bloc operator modernizat în Secţia Ortopedie a Spitalului Municipal Hunedoara
78

11
Spitalul Județean Timiș a finalizat un proiect major pentru dezvoltarea serviciilor oncologice
11
















Comentează