Directorul general al BCU "Carol I": Cultura este o forţă vie menită să inspire

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 15-01-2026 19:07

Article thumbnail

Sursă foto: bcub.ro

Cultura este o forţă vie menită să inspire prin sensurile pe care le produce, prin întrebările pe care le deschide, prin capacitatea de a rămâne relevantă pentru prezent, a subliniat, joi, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", Mireille Rădoi, în deschiderea conferinţei "Nicolae Iorga: 155 de ani de la naştere", eveniment dedicat Zilei Culturii Naţionale, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că, în fiecare an, la BCU "Carol I" primul eveniment are loc pe 15 ianuarie. În acest an, la 155 de ani de la naştere, este evocat Nicolae Iorga.

"De fiecare dată când începem anul, primul eveniment în aulă are loc pe 15 ianuarie şi de fiecare dată ne străduim să găsim ceva interesant, ceva potrivit cu importanţa Zilei Culturii Naţionale şi s-o marcăm aşa cum se cuvine într-o instituţie fondată de o personalitate care a marcat societatea românească, istoria românească şi cultura prin aşezămintele cărora le-a dat fiinţă, unul dintre ele fiind Fundaţiunea Universitară 'Carol I' şi biblioteca noastră. Anul aceasta ne-am gândit să ieşim un pic din linia evenimentelor care presupuneau lecturi din Mihai Eminescu, evocarea lui Mihai Eminescu, aşa cum am avut în ultimii ani. (...) Anul acesta ne-am gândit să ne concentrăm asupra altei personalităţi extraordinare care a marcat societatea şi cultura românească - Nicolae Iorga", a afirmat directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I".

Mireille Rădoi a evidenţiat că Ziua Culturii Naţionale este o zi a identităţii române în ansamblul ei, "a marilor spirite care i-au dat consistenţă, direcţie şi profunzime".

"A-l aduce pe Nicolae Iorga în acest context nu înseamnă a-l opune unor alte figuri emblematice, ci a-l aşeza firesc într-un pantheon cultural din care fac parte, cu limbaje diferite, Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Grigorescu sau Constantin Brâncuşi. Cultura nu se construieşte prin excludere, ci prin dialogul, conexarea acestor voci. Nicolae Iorga este una din acele personalităţi care nu pot fi reduse la o singură formulă - istoric de geniu, profesor carismatic, publicist combativ, fondator de instituţii, animator cultural, spirit european ancorat în realitatea românească, om politic extraordinar. Toate aceste ipostaze coexistă într-o personalitate care refuză simplificarea. Pentru Nicolae Iorga, Cultura era o formă de responsabilitate publică", a transmis ea.

În opinia directorului general al BCU, Ziua Culturii Naţionale ar trebui să fie un moment "în care ne întrebăm cu sinceritate ce înţelegem, ce păstrăm şi ce transmitem din moştenirea pe care o invocăm atât de des".

Potrivit directorului general al Arhivelor Naţionale ale României, Cristian Aniţa, Nicolae Iorga a fost o personalitate imensă a Culturii române. "Eu cred că Iorga merită cu prisosinţă să fie în continuare în toate studiile din România", a subliniat Cristian Aniţa.

În cadrul evenimentului a fost vernisată şi o expoziţie foto-documentară dedicată lui Nicolae Iorga, realizată de Biblioteca Centrală Universitară în colaborare cu Arhivele Naţionale, care valorifică resurse păstrate în fondurile Arhivelor Centrale, precum şi ale serviciilor judeţene Iaşi şi Botoşani.

Expoziţia, structurată cronologic, prezintă acte de stare civilă, documente de şcolarizare, fotografii inedite din copilăria şi adolescenţa lui Iorga, manuscrise, corespondenţă personală, diplome, concepte de articole, precum şi documente legate de întemeierea Institutului de Studii Sud-Est Europene (1914).

Vizitatorii pot descoperi, din colecţiile BCU "Carol I", publicaţii rare şi scrieri mai puţin cunoscute - texte despre agricultură, economie, artă, religie sau comerţ, ediţii princeps ale unor piese de teatru şi publicaţii seriale patronate de Iorga - conturând imaginea unei personalităţi polivalente, a cărui operă depăşeşte clişeele consacrate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri