Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, apreciază că 'DNA-ul românesc a trecut deja Prutul'. Diplomatul susţine că există o foarte bună colaborare între toate instrumentele de luptă împotriva corupţiei din România cu instituţiile similare din Republica Moldova, informează joi agenţia de presă Unimedia.
Marius Lazurca a făcut aceste declaraţii în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, în timpul căruia diplomatul a fost rugat să comenteze îndemnul unor politicienii de la Chişinău, care cer: 'DNA, treceţi Prutul!'.
'Celor care îşi doresc ca DNA să treacă Prutul am să le spun că DNA a şi trecut Prutul. Este o colaborare foarte bună între toate instrumentele de luptă împotriva corupţiei din România, fie că e vorba de Departamentul Naţional Anticorupţie, de Ministerul Public, de Agenţia Naţională de Integritate, toate aceste elemente ale sistemului de justiţie din România au o colaborare foarte solidă cu instituţiile similare din Republica Moldova', a spus ambasadorul român.
'Mai mult decât atât, ele s-au întâlnit foarte recent, la începutul lunii martie, la Bucureşti, când instituţiile similare din România, prin conducătorii din Republica Moldova, prin conducătorii lor au însoţit-o pe doamna vicepremier Gherman într-o vizită la Bucureşti', a precizat Lazurca.
Diplomatul a subliniat faptul că Republica Moldova se află în cursul unui proces de 'înfrăţire administrativă' sau de sincronizare a eforturilor fie pe linie legislativă, administrativă, fie pe linia unei colaborări practice cu România, astfel încât, până la urmă exemplele româneşti să 'dea roade' şi în Republica Moldova.
În acelaşi context, Ambasadorul României la Chişinău a precizat că Centrul Naţional Anticorupţie din Republica Moldova nu trebuie să răspundă unor criterii fixate la Bucureşti, ci trebuie să răspundă aşteptărilor cetăţenilor Republicii Moldova. 'Cetăţenii de aici îşi doresc o justiţie transparentă, eficientă, liberă, sustrasă influenţelor de natură politică. Şi cred că această aşteptare este una firească şi deplin europeană', a conchis Marius Lazurca.AGERPRES
Diplomat român: 'DNA a trecut deja Prutul'
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

129
Război intern în PNL din cauza bugetului - Hubert Thuma îi arată cartonașul roșu lui Ilie Bolojan: 'Ilfovul, din nou, pare să fie tratat cu dispreț'
129

10
Buda(PNL): Încercarea de a-l schimba din funcţie pe premierul Bolojan e proiectul aripii dragniste din PSD
10

410
Fost ministru al Muncii, atac la premier după declarațiile despre carburanți: 'Nu, domnule Bolojan, dumneavoastră sunteți piromanul economic!'
410

1.333
Vor SUA să târască România în războiul din Orientul Mijlociu? Consilierul Marius Lazurca pune capăt isteriei: 'Nu ne-au cerut o bază, ci au oferit ceva'
1.333

19
Proiect: verificare obligatorie a vârstei pentru cumpărăturile online de alcool, tutun și acces la jocuri de noroc
19

54
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și indcompetenței
54

2.365
Volodimir Zelenski, 'o combinație paradoxală' - portretul surprinzător făcut de consilierul prezidențial Marius Lazurca după întâlnirea de la Cotroceni
2.365

1.871
Vot cu „urne inteligente” la alegerile locale și parlamentare din 2028, propus de președintele AEP
1.871

4.750
VIDEO Mircea Badea i-a compus poezie specială lui Ilie Bolojan - ”Muma lui Bolojan”
4.750

4.129
De ce a venit Zelenski acum în România? Armand Goșu: 'Un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc' / Mesaj pentru Ungaria și calculele Kievului
4.129

4.661
Risipa din instituțiile statului: Zece angajați produc 14-20 de hârtii într-o lună, printre care foaia de prezență, în structurile teritoriale ale AEP
4.661

135
Recviem pentru Dubai! Omfalosul de nisip și lupul de oțel!
135

42
Eugen Tomac: vizita lui Zelenski la București deschide „o nouă pagină” în relația România–Ucraina. Accent pe școlile în limba română și libertatea religioasă
42

















Comentează