Poliţiştii au efectuat verificări în mai multe şantiere din Capitală, în ce priveşte respectarea legislaţiei în vigoare în domeniul construcţiilor, în urma cărora au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 71.000 de lei.
"Au fost verificate 36 de societăţi comerciale, au fost legitimate peste 200 de persoane şi au fost identificate 12 persoane care, din primele verificări, nu îndeplineau condiţiile legale de a munci sau care au precizat că nu au încheiat un contract de muncă", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis vineri AGERPRES.
Persoane abilitate din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au sistat activitatea a două şantiere verificate, întrucât au fost constatate deficienţe pe linia asigurării sănătăţii şi protecţiei muncitorilor găsiţi în şantiere. Totodată, aceştia vor continua verificările cu privire la modul de îndeplinire a prevederilor legale de către societăţile care desfăşoară activităţi în şantiere, urmând să comunice subunităţii de poliţie rezultatul acestora, precum şi măsurile legale aplicate.
"Acţiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii şi al poliţiştilor locali din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti şi ai Poliţiei Locale Sector 1", arată sursa citată.
DGPMB: 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 71.000 de lei, pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul construcţiilor
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

0
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
0

1.120
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.120

999
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
999

3.056
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.056

40
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
40

2.129
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.129

3.540
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.540

2.891
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
2.891

7.449
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
7.449

1.187
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.187

66
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
66

2.204
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
2.204

59
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
59

















Comentează