Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat, marţi, că legea offshore este foarte importantă şi nu înţelege graba cu care actul normativ este trecut prin Parlament, beneficiarul gazelor din Marea Neagră fiind o companie de stat, dar nu a statului român, ci a celui austriac.
"Este o lege foarte importantă care intră în circuitul Camerei Deputaţilor şi în câteva zile este votată şi nu înţelegem motivul acestei grabe. Cam în aceeaşi componentă am fost şi am votat - a trecut prin comisiile noastre - legea compensării la energie electrică şi la gaze şi acum hotărâm sau o să hotărască majoritatea din acest Parlament că principalii beneficiari şi decidenţi asupra gazelor din Marea Neagră să fie alţii - o companie de stat, dar nu a statului român, ci a statului austriac. Nu înţelegem graba şi sperăm să discutăm punct cu punct, amendament cu amendament această lege, nu cum s-a făcut cu legea compensării. Atunci a ieşit ceva scris pe genunchi", a afirmat Simion, în deschiderea dezbaterilor pe Legea offshore, care au loc marţi în comisiile parlamentare de specialitate.
Înainte de începerea şedinţei, deputatul AUR a protestat faţă de faptul că ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-a aşezat, în sala de dezbateri, între reprezentanţii mai multor firme, între care OMV Petrom.
Dezbateri cu scandal în Parlament! Simion: 'Nu înţelegem graba cu care legea offshore e dezbătută'
Explorează subiectul
Articole Similare

239
Detalii cutremurătoare în cazul taximetristului înjunghiat de copii: Au calculat atacul la limita legii și l-au băgat 'la înaintare' pe cel de 13 ani
239

323
Schema trotuarelor din Bacău: DNA trimite în judecată trei angajați ai primăriei pentru abuz în serviciu. Prejudiciu de peste 1,4 milioane lei
323

887
Noua armă a Rusiei - Cum a schimbat Starlink războiul cu drone? Experții avertizează: pot ajunge până în România și Polonia
887

866
VIDEO Celebrul trapper Mgk666, implicat într-o mega-bătaie la sală: a fost săltat de mascați, alături de alți 6 tineri / Aveau cuțite, sabie sau spray-uri lacrimogene
866

2.261
Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră în scandalul CCR: Judecătoarea Olimpiea Creţeanu amână pentru a doua oară pronunţarea unei decizii
2.261

1.424
De ce pot companiile mari să scoată din nou profiturile din țară? Explicația oficială a Guvernului: 'Nu este o renunţare la ideea în sine...'
1.424

1.401
Bolojan îi pune la punct pe pesediștii care cer schimbarea premierului: „Nu rezolvă problemele României”
1.401

2.189
Premierul Ilie Bolojan rupe tăcerea despre certurile din coaliție: 'E păcat' / Ce apel face către Grindeanu
2.189

1.710
SURSE Manelistul Adrian Minune și soția sa au fost audiați la poliție în dosarul de amenințare / Ordin de protecție împotriva agresorului
1.710

5.845
Ultimă oră - Nicușor Dan îl înlocuiește pe secretarul CSAT: cine îi ia locul
5.845

1.725
Guvernul schimbă regulile în urbanism: mai puține avize, mai puține taxe, proceduri digitale
1.725

1.558
Scandal pe concediile medicale: CNAS, acuzată că adaugă o zi neplătită peste lege. 'Nu este prevăzută de ordonanță'
1.558

6.559
SURSE Bolojan s-a sucit! Acum are un nou plan pentru reforma administrativă și pachetul de relansare economică
6.559

















Comentează