Destinațiile de city break ideale pentru familiile cu copii

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 17-03-2026 19:33

Article thumbnail

Sursă foto: zbor24.ro

Călătoriile în familie pot fi mai stresante decât ne-am dori uneori. Cozi la aeroport, bagaje în plus și mici crize de nervi. Chiar și o escapadă de câteva zile poate adăuga multă presiune pe umerii părinților. Cu vacanța de Paște și cea de vară la orizont, mulți părinți sunt în căutarea locului ideal pentru o vacanță relaxantă, care să fie și pe placul celor mici, notează Euronews.

Pentru a veni în întâmpinarea acestora, platforma de rezervări LateRooms a realizat un clasament al celor mai bune city break-uri europene pentru famililii. Clasamentul a fost realizat luând în considerare factori precum durata zborului, ușurința de a te deplasa prin oraș, atracțiile pentru copii și opțiunile de cazare prietenoase pentru familii.

Conform studiului, Copenhaga ocupă locul întâi în topul destinațiilor pentru vacanțe de familie. Cu zboruri rapide și un transfer de doar 15 minute cu metroul de la aeroport la centrul orașului, Copenhaga este extrem de accesibilă și ușor de gestionat, chiar și pentru familiile cu copii mici.

Orașul este perfect pentru plimbări pe jos, având un scor impresionant de 99/100 în acest sens. Multe dintre atracțiile principale sunt la distanță mică unele de altele, așa că nu e nevoie de transport complicat.

De asemenea, Copenhaga are multe spații de joacă și zone frumoase pe malul apei, iar orașul în sine este plin de activități dedicate familiilor. Printre cele mai populare atracții se numără Grădinile Tivoli, care au inspirat Disneylandul, și portul colorat Nyhavn, perfect pentru o plimbare relaxantă.

Pe locul al doilea în top se află Berlin, care se remarcă printr-o ofertă impresionantă de atracții pentru copii. Cu peste 200 de activități dedicate familiilor, Berlin este ideal pentru a ține copiii ocupați.

Barcelona completează podiumul, fiind perfectă pentru familiile care își doresc o combinație între plajă și oraș. Cu mai mult de 400 de atracții potrivite pentru cei mici, Barcelona oferă și o mulțime de locuri în aer liber pentru relaxare.

Top 10 destinații de city break pentru familii

  1. Copenhaga – cel mai bun per total

  2. Berlin – cele mai multe atracții pentru familii

  3. Barcelona – combinație plajă + oraș

  4. Florența – ideal pentru excursii culturale relaxante

  5. Amsterdam – potrivit pentru escapade scurte

  6. Valencia – activități pentru familii

  7. Basel – destinație compactă

  8. Cracovia – vacanțe accesibile

  9. Praga – peisaje de poveste

  10. Viena – muzee prietenoase pentru copii

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură6°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri