Procesul celor şapte tineri din Văleni, acuzaţi că au violat o elevă la sfârşitul anului trecut, s-a reluat în urmă cu puţin timp la Judecătoria Vaslui, după două ore de întrerupere. Şedinţa este condusă de acelaşi judecător, cererea de recuzare fiind respinsă.
Unul dintre avocaţii celor acuzaţi solicitase, vineri dimineaţa, recuzarea judecătorului de şedinţă motivând că acesta se lasă influenţat de presiunea mediatică.
Cei şapte tineri din Văleni acuzaţi de viol au fost întâmpinaţi, vineri dimineaţă, cu huiduieli şi fluierături de peste 600 de vasluieni veniţi în faţa Judecătoriei Vaslui, unde se desfăşoară un nou termen al procesului. "Puşcăria!", "Castrarea!", au strigat oamenii.
Mai mulţi localnici din Văleni, care au venit la Vaslui pentru a-i susţine moral pe cei şapte tineri, au fost huiduiţi şi, ulterior, alungaţi din piaţeta centrală a oraşului, notează Agerpres.
Cei şapte au fost trimişi în judecată pe 8 decembrie 2014, sub acuzaţia de viol şi lipsire de libertate, toţi în stare de arest preventiv.
Pe 2 aprilie 2015, trei dintre tineri - Boicu Ionuţ Bogdan, Rotaru Alin Dumitru şi Surleac Ioan - au recunoscut acuzaţiile şi au cerut să fie judecaţi prin procedura simplificată, iar la acelaşi termen un magistrat a decis ca ei să fie judecaţi în arest la domiciliu. Decizia nu a fost contestată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, reprezentat în sala de judecată de procurorul Ingrid Botezatu.
Magistraţii judecătoriei Vaslui au dispus, pe 19 iunie, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.
În urma reacţiilor din partea societăţii civile, a politicienilor şi a simplilor cetăţeni care au transmis mesaje de susţinere pentru fata abuzată, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul General au dispus verificări privind legalitatea procedurilor şi a deciziei pronunţate în acest caz.
Desfăşurare surprinzătoare a procesului violatorilor din Vaslui
București
4°C
Articole Similare

127
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
127

658
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
658

756
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
756

1.515
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.515

3.206
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
3.206

1.740
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.740

3.859
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
3.859

2.115
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.115

1.378
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.378

2.102
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.102

1.252
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.252

648
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
648

3.474
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
3.474
















Comentează