Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunţă luni deschiderea programului educaţional "Descoperă România Instituţională", prin care studenţii din România vor învăţa cum funcţionează instituţiile statului în prezent, faţă de perioada regimului comunist.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, IICCMER propune participanţilor o aprofundare a rolului pe care instituţiile publice îl deţin în societatea românească şi funcţia pe care acestea o îndeplinesc în ordinea socială.
"Consider că este foarte important pentru tinerele generaţii să cunoască adevărata identitate a regimului comunist din România şi să înţeleagă cum funcţionează instituţiile statului. O parte din activitatea Institutului se reduce, în esenţă, la informarea la scară largă a cetăţenilor cu privire la ororile petrecute în comunism, însă programul Descoperă România Instituţională este o punte între trecut şi prezent, între comunism şi democraţie, între constrângere şi transparenţă - tocmai pentru că ne-am dorit ca studenţii să înţeleagă foarte clar cum este bine să funcţioneze România Instituţională. Sunt studenţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 27 de ani, care nu au trăit în perioada regimului comunist, însă vor merge în mediile lor în care îşi desfăşoară activitatea şi vor împărtăşi cu ei reperele unui Stat care nu are voie să se întoarcă vreodată la totalitarism'', a declarat preşedintele IICCMER, Daniel Şandru, citat în comunicat.
Timp de patru zile, studenţi de la Universităţile din România, înscrişi în program, vor urma un tur de vizite la diferite instituţii din Bucureşti: Administraţia Prezidenţială - Muzeul Naţional Cotroceni; Guvernul României - Palatul Victoria; Institutul pentru Studierea Holocaustului în România "Elie Wiesel"; Academia Română; Societatea Română de Radiodifuziune; Banca Naţională a României; Biblioteca Naţională a României; Televiziunea Română; Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; Palatul Parlamentului - Camera Deputaţilor; Universitatea Naţională de Apărare "Carol I"; Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; Fortul 13 Jilava.
Studenţii participanţi vor avea oportunitatea de a vizita, într-un cadru organizat, instituţiile publice amintite şi de a participa la workshop-uri, cu scopul de a înţelege diferenţele dintre sistemul instituţional din perioada comunistă şi cel prezent.
Descoperă România Instituţională - program dedicat studenţilor, lansat de IICCMER
București
12°C
Articole Similare

1.506
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
1.506

475
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
475

29
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
29

1.333
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
1.333

32
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
32

1.548
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.548

9.933
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
9.933

5.473
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
5.473

4.625
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
4.625

146
Câine de companie tranchilizat chiar lângă stăpânul său: Intervenția ecarisajului a ajuns în ancheta poliției
146

26
VIDEO Școala nu este o închisoare. Despre limitele morale ale publicității (Opinie)
26

5.660
Cine plătește amenda dacă nu porți centura în mașină. Explicațiile Poliției Rutiere pentru șoferi și pasageri
5.660

56
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
56

















Comentează