Propunerea de a transforma Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava în spital regional pentru COVID-19 este greşită, a declarat, marţi, deputatul Pro România Ioan Cătălin Nechifor potrivit Agerpres.
El a salutat, totodată, măsurile obligatorii anunţate de preşedintele Klaus Iohannis privind restricţiile de circulaţie a persoanelor şi implicarea armatei, în condiţiile în care la Suceava infectarea a devenit comunitară şi înregistrează circa 20% din totalul pacienţilor la nivel naţional.
''E nevoie de decizii ferme, hotărâte, dure (...) Nu mai putem gândi în trei săptămâni, o lună, de la anul, de la vară (...) Am spus că e important să avem armata şi forţele care sunt de la Interne lângă cetăţean, în spirit democratic, să protejeze, să limiteze accesul oamenilor în spaţii libere, în comunitate (...) Klaus Iohannis văd că, după o lună de tăcere şi de inactivitate, în final, a decis şi sper că de mâine putem să aplicăm lucrul ăsta (...) E primul pas în această luptă cu coronavirus, un pas important pentru că, deja, la Suceava suntem în situaţia în care infectarea este comunitară (...) Deja vorbim de foarte mulţi contacţi, de oameni despre care nu ştim care a fost istoricul de contactare a virusului şi în condiţiile astea, dacă ne uităm pe matematică, Suceava cred că are 20% din pacienţii naţionali (...) Practic, putem spune că avem două focare importante, Bucureşti şi Suceava, două focare care trebuie controlate şi care trebuie să aibă adresări diferite, pentru că la Suceava văd că se aşteaptă încă o decizie, o analiză, un studiu, o discuţie medicală (...) Am fost informaţi că va veni secretarul de stat Nelu Tătaru să evalueze situaţia. Până acum nu avem nicio informaţie. Nu ştim, a venit, n-a venit, a vorbit, n-a vorbit, cert este că propunerea pe care au făcut-o de a transforma SJU în spital regional coronavirus cred că e o propunere greşită'', a spus Nechifor.
În opinia acestuia, nici transferul pacienţilor nu e o decizie bună, pentru că la Rădăuţi este o primă suspiciune de coronavirus, iar la Fălticeni doi medici sunt deja confirmaţi şi se aşteaptă rezultate pentru asistente.
Nechifor a reiterat propunerea instalării unui spital militar, pentru a ''nu compromite pentru vecie'' SJU Suceava prin transformarea în spital COVID-19.
Totodată, el cere, în contextul situaţiei de SJU, unde sunt 92 de cadre medicale confirmate cu COVID-19, să fie desemnată o ''conducere operativă'' a judeţului, pentru că primarul municipiului reşedinţă este în autoizolare, iar preşedintele Consiliului Judeţean este în concediu de odihnă.
''Am cerut ca la Suceava cineva să preia conducerea operativă. Veştile sunt proaste. Primarul este izolat în Primărie, preşedintele CJ, Flutur, este acasă, în concediu de odihnă, primarul din Câmpulung Moldovenesc e în carantină, după ce a fost în Singapore şi Prefectura se mişcă foarte greu. Mă întreb şi eu, medicii muncesc, asistentele se expun, caută soluţii aşa cum pot şi ei, dar cine gestionează Poliţia, serviciile publice, cine face ordine în judeţul Suceava? Cu oameni care sunt în carantină sau cu oameni care sunt în concediu şi care nu sunt la dispoziţia cetăţeanului nu putem continua. E nevoie de decizii ferme, de îndată (...) O săptămână grea, o săptămână care a început ieri cu 27 de medici şi asistente medicale infectate cu coronavirus. Iată că, în doar 24 de ore, din 24 s-au făcut 92. În mod evident cei 92 vor fi mâine mai mulţi, de fapt chiar în după-amiaza asta, pentru că ieri progresia aritmetică a crescut de la 27 la 52, la 72 pe seară, mai sunt teste de făcut, mai sunt oameni care nu şi-au făcut analizele, mai sunt probe care nu au fost procesate, mai sunt asimptomatici care nu cred că au ştiinţă că ar putea purta virusul'', a spus Nechifor.
Deputatul Cătălin Nechifor susţine instalarea unui spital militar, şi nu transformarea SJU Suceava în spital regional COVID-19
Explorează subiectul
Articole Similare

0
VIDEO Acțiunea Conservatoare cere revenirea în România a sistemului electoral interbelic cu primă electorală
0

676
Șeful Romsilva Arad, obligat să restituie bonusul de pensionare de aproape 300.000 de lei. Ministrul Mediului a făcut anunțul
676

1.810
Scandalul din PNL escaladează - Chirica îi răspunde lui Muraru: „Eu am contribuit ca dumneavoastră să fiţi deputat şi nu invers”
1.810

1.596
ÎCCJ demontează acuzațiile: „Nu a existat nicio decizie de desființare a completurilor penale”
1.596

1.849
Presiune pentru schimbarea Legilor justiției după filmul Recorder, în pofida validării europene
1.849

49
Europarlamtarul Dan Motreanu declară că PPE susţine majorarea fondurilor dedicate inovării şi promovează simplificarea regulilor pentru accesarea fondurilor UE
49

3.203
Filmul Recorder agită apele în PNL - Liderul PNL Iași îl atacă pe primarul municipiului Iași, colegul său de partid
3.203

933
România pierde din nou dreptul de vot la ESA, în timp ce Guvernul întârzie plățile. Două proiecte de HG încearcă acum să acopere restanțele de zeci de milioane
933

2.546
„Nu justiție capturată, ci justiție sub presiune” – Avocatul Robert Roșu, avertizează, după filmul Recorder, că emoția a luat locul probei
2.546

2.716
DOCUMENT | Mega-dosarul Geotop, verdict final pentru fostul baron Nicușor Constantinescu: Scapă penal, dar rămâne cu o datorie imensă la stat
2.716

2.875
George Simion: Nu ne sperie întoarcerea lui Kovesi. Documentarele nu rezolvă justiția, doar căderea PSD-USR poate
2.875

102
Europarlamentarii AUR, scrisoare către comisarul pentru Coeziune şi Reforme în privința crizei de la Paltinu
102

82
Nicu Ştefănuţă: Prioritatea României în 2026 ar trebui să fie apărarea şi securitatea naţională
82





















Comentează