Deputatul AUR Andrei Gușă acuză Guvernul Bolojan: „Austeritatea a sărăcit populația”

Autor: Alice Draghici

Publicat: 31-03-2026 12:07

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Andrei Gusa

Deputatul AUR Andrei Gușă lansează un atac dur la adresa Guvernului acuzând că măsurile de austeritate adoptate nu au dus la creșterea veniturilor bugetare, ci au afectat nivelul de trai al populației. Într-o declarație politică, acesta susține că politicile fiscale recente au pus o presiune suplimentară asupra cetățenilor și mediului de afaceri, fără rezultate concrete în consolidarea bugetului de stat.

„Cifrele demonstrează incompetența Guvernului”

Deputatul AUR afirmă că datele oficiale contrazic discursul autorităților și indică o eficiență redusă a măsurilor adoptate:

„Cifrele demonstrează incompetența Guvernului Bolojan - austeritatea a sărăcit populația, dar nu a crescut încasările la buget!”

Acuzații privind presiunea fiscală asupra populației

Potrivit lui Andrei Gușă, Guvernul ar fi adoptat măsuri fiscale dure, fără a reuși să obțină rezultate semnificative la nivelul veniturilor bugetare.

„România este, astăzi, victima unei guvernări care confundă autoritatea cu abuzul fiscal și responsabilitatea cu impunerea de sacrificii unilaterale. Sub conducerea Guvernului Bolojan, statul a devenit tot mai agresiv cu propriii cetățeni și tot mai incapabil în a-și îndeplini funcțiile fundamentale.

Datele oficiale demontează fără echivoc propaganda guvernamentală. După o serie de măsuri fiscale severe – creșteri de taxe, accize majorate, impozite locale împovărătoare – veniturile bugetare au înregistrat doar o creștere marginală, insignifiantă în raport cu amploarea poverii impuse societății.

Aceasta nu este doar o eroare de politică economică, ci expresia unei incompetențe sistemice”, susține el.

Critici privind modul de gestionare a cheltuielilor publice

Deputatul afirmă că Executivul ar fi ales să transfere costurile asupra populației, în loc să reducă risipa din aparatul de stat.

„Guvernul Bolojan a ales deliberat calea cea mai facilă și, totodată, cea mai nocivă: a transferat costul propriei incapacități administrative asupra populației și asupra capitalului autohton. În loc să reducă risipa bugetară, să elimine structurile inutile și să combată privilegiile din interiorul aparatului de stat, a preferat să penalizeze munca, inițiativa și performanța”, consideră deputatul.

Impactul asupra economiei și nivelului de trai

Andrei Gușă avertizează că efectele acestor măsuri sunt deja vizibile în economie.

„Rezultatul este previzibil și, din păcate, deja vizibil: o economie frânată, un mediu de afaceri sufocat și o populație împinsă spre scăderea nivelului de trai. Austeritatea impusă nu a consolidat bugetul, ci a subminat însăși baza economică a statului.

Mai grav, această guvernare promovează o viziune profund eronată asupra relației dintre stat și cetățean: statul nu mai este partener, ci devine un factor de presiune și constrângere”, mai spune el.

Apel pentru schimbarea direcției economice

Deputatul consideră că strategia actuală trebuie schimbată și că statul ar trebui să susțină dezvoltarea economică, nu să o limiteze.

„În orice economie funcțională, creșterea veniturilor bugetare este rezultatul dezvoltării, nu al constrângerii. Guvernul Bolojan a inversat acest principiu elementar și a demonstrat, prin cifrele oficiale, falimentul propriei strategii.

România nu poate fi condusă prin politici punitive și improvizație administrativă. Avem nevoie de un stat care își respecte cetățenii, care își disciplineze propriile cheltuieli și care încurajează economia reală, nu o sufocă.

Astăzi, însă, cifrele vorbesc mai clar decât orice discurs: austeritatea Guvernului Bolojan nu a adus echilibru, ci sărăcie. Iar responsabilitatea pentru acest eșec este exclusiv politică”, conchide Gușă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri