Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) se pregătește să inițieze o moțiune de cenzură, însă momentul exact va fi stabilit în funcție de mai mulți factori. Anunțul vine de la liderul senatorilor AUR Petrișor Peiu și, potrivit acestuia, demersul ar urma să fie înregistrat la finalul lunii aprilie. În paralel, social-democrații urmează să decidă în jurul datei de 20 aprilie dacă vor continua sau nu participarea la guvernare.
Calendarul moțiunii, legat de datele economice
Petrișor Peiu a precizat că moțiunea de cenzură va fi depusă după publicarea datelor financiare pe primul trimestru al anului.
„Noi vom depune o moțiune de cenzură – acesta este scenariul de bază – atunci când va fi publicat comunicatul privind estimarea rezultatului economic pe primul trimestru al anului, undeva în aprilie, început de mai. Atunci vom vedea dacă ne aflăm într-o criză economică”, a declarat acesta, luni, la Parlament.
Fără alianțe înainte de alegeri
Senatorul AUR a mai transmis că formațiunea pe care o reprezintă exclude „o alianță înainte de alegeri cu partidele de guvernare – PSD, PNL, USR, UDMR”, însă nu a exclus un scenariu prin care Alianța ar intra totuși să guverneze.
„Așadar, înainte de alegeri nu există nicio formulă de colaborare, decât în ipoteza în care am face un guvern cu termen limitat, stabilit pentru câteva luni, cu mandatul de a organiza alegeri”, a precizat Peiu.
„PSD nu va vota niciodată o moțiune de cenzură alături de AUR”
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat tot luni, că formațiunea politică pe care o reprezintă nu va vota niciodată o moțiune de cenzură inițiată de partidul lui George Simion.
PSD nu va vota niciodată o moțiune de cenzură alături de AUR. Noi avem o consultare internă și vom decide ceeea ce vom face în viitor. Noi spunem că așa cum merg lucrurile acum nu este bine. Trebuie să guvernăm pentru popor și nu împotriva lui. AUR poate susține ce vrea și e treaba lor ce fac”, a afirmat Zamfir, într-o intervenție telefonică la Digi24.
Sorin Grindeanu: PSD decide pe 20 aprilie dacă rămâne la guvernare sau nu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că partidul pe care îl conduce va organiza pe 20 aprilie o consultare în rândul a 5.000 de membri pentru a decide dacă formațiunea mai rămâne sau nu la guvernare. Liderul social-democrat a subliniat că decizia finală va reflecta voința membrilor.
„Vom acţiona în concordanţă cu ce doresc membrii PSD, imediat”, a declarat el.
Grindeanu a explicat că procesul de consultare este unul intern, bazat pe o analiză detaliată a activității partidului la guvernare, dar și a funcționării coaliției de guvernare.
De asemenea, președintele PSD a afirmat că partidul nu va susține un guvern minoritar și exclude orice colaborare cu AUR.





























Comentează