Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în plen, cu majoritate de voturi, un proiect de lege privind aprobarea OUG nr.75/2022 pentru completarea Legii nr.82/1992 privind rezervele de stat, proiect potrivit căruia se propune luarea unor măsuri în vederea preîntâmpinării unor disfuncţionalităţi majore cu efecte negative în derularea activităţilor de administrare a stocurilor rezervă de stat.
Astfel, potrivit expunerii de motive, se propune luarea unor măsuri în vederea preîntâmpinării unor disfuncţionalităţi majore cu efecte negative în derularea activităţilor de administrare a stocurilor rezervă de stat şi mobilizare şi a capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă, criză sau excepţionale, respectiv diminuarea capacităţii de intervenţie operativă pentru protecţia populaţiei, a economiei şi pentru apărarea ţării, în conformitate cu obiectivele statului român într-un context regional de securitate complex şi gestionării optime a oricărui tip de crize.
Liderul deputaţilor AUR, Antonio Andruşceac, a anunţat că grupul din care face parte s-a abţinut de la vot şi a afirmat că "în ultima vreme Legea 82/1992 este călcată în picioare", iar ceea ce se încearcă acum "este o subminare a rezervelor de stat şi a suveranităţii statului".
"Şi se intenţionează secretizarea tuturor abuzurilor de scoatere din rezervele statului a diverselor cantităţi, în ultima vreme, de combustibil şi de gaz, şi înstrăinarea lor nu către unele companii care ar avea nevoie să-şi dezvolte sau să-şi susţină activitatea în statul român, ci, ce să vedeţi, către norocoasa firmă OMV, de fapt către statul austriac care deţine peste 51% din acţionariatul acestei forme. Vrem să ştim cum rezervele statului român, rezerve strategice ajung pe mâna unor state străine care le comercializează în folosul lor, iar noi suntem obligaţi prin lege ca, în termen de maximum 30 de zile, să reînnoim acest rezerve la preţul actual. (...) Ceea ce se întâmplă acum este o subminare a rezervelor de stat şi a suveranităţii noastre în cazul unui pericol de natura celor prevăzute în Legea 82/1992", a susţinut Andruşceac.
Deputatul PSD Viorel Salan a precizat că acest proiect conţine de fapt măsuri care să prevină disfuncţionalităţi cu efecte negative în derularea activităţilor de administrare a stocurilor rezervelor de stat şi mobilizarea capacităţilor de intervenţie în situaţii de urgenţă civilă, în scopul gestionării optime a crizelor. "S-a impus astfel necesitatea reglementării uniforme care să instituie clare referitoare la asigurarea finanţării acţiunilor de gestionare a crizelor şi de reacţie rapidă", a adăugat social-democratul.
Deputata neafiliată Violeta Alexandru a susţinut că "nu se simte deloc liniştită" cu acest proiect de lege, pentru că are sentimentul că, "în loc să fim pregătiţi în orice moment apare o situaţie de urgenţă, şi anume stocurile noastre să fie puse la punct, iar rezervele naţionale să-şi planifice achiziţiile pe procedurile normale", proiectul de fapt "încurajează improvizaţia".
"Şi lăsăm la nivelul rezervelor naţionale o procedură simplificată, adică îi împingem să facă pe ultima sută de metri o procedură ca să umple ceea ce în mod normal ar fi trebuit să fie acolo, dacă suntem un stat serios. Ceea ce aţi votat acum mă nelinişteşte, în niciun caz nu mă linişteşte", a arătat deputata.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege, care a fost adoptat de Senat.
Deputaţii au adoptat unele măsuri referitoare la utilizarea rezervelor de stat în situaţii de urgenţă
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

188
Săptămână decisivă pentru bugetul pe 2026: Parlamentul începe maratonul dezbaterilor - când este programat votul final
188

50
VIDEO Ilie Bolojan avertizează: peste 20.000 de proiecte din PNRR trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august
50

94
VIDEO Se întoarce armata obligatorie în România? Răspunsul premierului Bolojan
94

57
Ilie Bolojan avertizează constructorii pe calea ferată Cluj–Oradea: „Au 4 luni să accelereze lucrările sau riscăm corecții de 200 de milioane”
57

1.144
Consilierul lui Nicușor Dan respinge teoria „statului paralel” pro-Kremlin: „Mi-e greu să găsesc argumente”
1.144

1.680
VIDEO Scandal în educație înainte de simulările Evaluării Naționale - Ilie Bolojan critică boicotul profesorilor: 'Nu putem genera acțiuni care afectează copiii'
1.680

6.488
VIDEO Reacția premierului Ilie Bolojan la ceea ce i-a transmis Olguța Vasilescu mamei lui
6.488

2.101
VIDEO Bolojan îl laudă pe 'Cupidon': Premierul, în vizită în orașul primarului PNL declarat colaborator al Securității. 'În urma noastră nu rămân declarațiile politice, ci investițiile'
2.101

50
Senatorul Sava, semnal de alarmă privind Spitalul din Constanţa
50

2.308
Război intern în PNL din cauza bugetului - Hubert Thuma îi arată cartonașul roșu lui Ilie Bolojan: 'Ilfovul, din nou, pare să fie tratat cu dispreț'
2.308

93
Buda(PNL): Încercarea de a-l schimba din funcţie pe premierul Bolojan e proiectul aripii dragniste din PSD
93

1.981
Fost ministru al Muncii, atac la premier după declarațiile despre carburanți: 'Nu, domnule Bolojan, dumneavoastră sunteți piromanul economic!'
1.981

3.070
Vor SUA să târască România în războiul din Orientul Mijlociu? Consilierul Marius Lazurca pune capăt isteriei: 'Nu ne-au cerut o bază, ci au oferit ceva'
3.070

















Comentează